"De ce nu aveți contracte? De ce nu se implică și Fondul Proprietatea?"

Oficialii Complexului Energetic Oltenia caută răspunsuri pentru întrebările venite de la Comisia Europeană, legate de planul de restructurare. Sunt patru probleme pe care le-au depistat cei de la Bruxelles, iar reprezentanții companiei din Gorj încearcă să-i convingă că planul de restructurare trebuie aprobat.

Cele mai multe întrebări au venit la capitolul finanțare. Oficialii europeni au văzut că nu sunt contracte încheiate pe următorii cinci ani, până la finalul programului de restructurare, dar sunt curioși să afle și de ce nu se implică în rezolvarea problemelor și Fondul Proprietatea, acționar minoritar al companiei din Gorj.

“Comisia și-a manifestat niște îndoieli privind cele patru capitole din orientările ajutorului de stat. Spun: domnule, Fondul Proprietatea de ce nu se implică? Fondul Proprietatea nu are interes! Spuneau: sursele voastre văd că nu le dovediți cu contracte pentru o perioadă de cinci ani, cât durează planul de restructurare. Nici nu avem cum! Am încercat să scoatem la licitație, am scos la licitație pachete de energie pe tot acest interval, dar piața din România nu reacționează la astfel de oferte. Cumpărările se fac de la an la an. Nu se fac pe cinci ani”, a explicat managerul companiei, Daniel Burlan.

Acesta a dat totuși asigurări că nu va duce lipsă de contracte și că va demonstra că va vinde energie și în următorii ani: „În 2021, avem deja contracte și proiecția de venituri care să ne asigure un flux de numerar ce permite implementarea măsurilor din programul de restructurare, iar nivelul veniturilor va fi același și în anii viitori. Se va demonstra viabilitatea companiei începând cu 2026”.

CE Oltenia mai are de răspuns la încă o problemă depistată de Comisia Europeană. „A patra problemă este măsura compensatorie. La sfârșitul programului, spun ei, aveți cam aceleași capacități. Avem aproape aceleași capacități, pentru că Sistemul Energetic românesc are nevoie de aceeași capacitate. Nu are cu ce să înlocuiască această capacitate. Energiile regenerabile nu sunt constante. Avem un import de 1.400 de MW”, a mai explicat Burlan, la Gorj TV.

Abia după ce vor primi toate aceste clarificări, oficialii de la Bruxelles se vor putea pronunța asupra planului de restructurare transmis de Complexul Energetic Oltenia care este analizat de câteva luni.

Vizualizări: 2,339

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: