De ce are un lider sindical poprire pe pensie

Constantin Crețan, lider sindical în cadrul Complexului Energetic Oltenia, plătește lunar către statul român 50% din pensia pe care o primește. Decizia de proprie pe pensie a venit în luna februarie a acestui an, iar de atunci sindicalistul primește doar jumătate din venitul său. Cretan, fost președinte al Ligii Minerilor și Defavorizaților Social "Miron Cozma", a fost condamnat de către Curtea Supremă de Justiție, în anul 2005, alături de liderii sindicali Dorin Lois și Vasile Lupu, din Valea Jiului.

După decizia instanței de a-l trimite în spatele gratiilor, atât Crețan, cât și cei implicați în dosarul Mineriada, trebuia să achite daune materiale către Ministerul de Interne, fiind vorba de suma de 10 miliarde de lei (n.r vechi). Crețan spune că abia după 20 de ani de la evenimentul respectiv a venit decizia ca el să plătească întreaga sumă, lucru nedrept, consideră acesta.

”În hotărârea judecătorească de condamnare a noastră din 2001, după evenimentele de la Costești, ne-a pus să plătim daune materiale Ministerului de Interne 10 miliarde de lei vechi. Doi colegi de-ai mei sunt decedați, unul a murit în închisoare, altul după eliberare. Prin acea hotărâre judecătorească acești bani trebuia să fie împărțiți către Liga Valea Jiului, UFSMO-ul actual. Eu voiam să îmi fac reabilitarea, iar cei de la Curtea de Apel Craiova mi-au cerut o situație cu privire la daune. Mi s-a răspuns că nu am daune. După 20 de ani, așa zis prietenii mei, că sunt gură spartă, m-au acționat în judecată. Din luna februarie a acestui an am o poprire pe pensie de 50% pentru a-și recupera ei suma de 10 miliarde. Ne judecăm și acum. Nu o să mor, așa cum vor unii”, a spus Constantin Crețan, la Târgu Jiu Tv.  

Constantin Cretan, Miron Cozma, Dorin Lois și Vasile Lupu au participat la mineriadele de la Costești și Stoenești, din anul 1999, și au primit fiecare câte cinci ani de închisoare pentru subminarea puterii de stat.

Vizualizări: 2,262

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: