De ce a demisionat Victor Pițurcă de la Universitatea Craiova
Antrenorul demisionar al Universităţii Craiova, Victor Pițurcă, și patronul Mihai Rotaru au avut un conflict sâmbătă dimineață pe tema transferului lui Dan Nistor de la Dinamo. Piţurcă și-a dat demisia de la Craiova din cauza problemelor legate de contractul lui Dan Nistor, a anunţat Prosport.
Patronul Mihai Rotaru i-ar fi promis jucătorului Dan Nistor o înțelegere de 20.000 de euro pe lună plus 120.000 de euro primă de instalare. Când au venit actele, surpriză. Cei 120.000 de euro pe care trebuia să-i primească la semnătură s-au transformat în tranșe de 40.000 de euro pentru fiecare an de contract iar Dan Nistor a spus că nu acceptă. În urma acestor discuţii Victor Pițurcă s-a enervat și i-a transmis patronului să-și caute antrenor.
Şansele ca Pițurcă să rămână la Universitatea erau mici, după ce rezultatele și jocul echipei nu au fost cele așteptate, dar la ultima întâlnire a anului trecut între antrenor și finanțatorul Mihai Rotaru s-a stabilit să se continue colaborarea. Numai că negocierile pentru achiziționarea de jucători nu au decurs așa cum se aștepta tehnicianul, chiar și transferul lui Dan Nistor fiind în impas, așa că Pițurcă și-a anunțat secunzii cu care a venit în Bănie, Rică Neaga și Martin Tudor, că va pleca.
În aceste condiții, variantele lui Mihai Rotaru pe ultima sută de metri înainte de începerea pregătirii sunt Cristiano Bergodi, italianul care s-a despărțit de FC Voluntari, sau Cornel Papură, cel cu care a început Craiova acest sezon și care a făcut parte și din staff-ul lui Pițurcă.
Victor Pițurcă a fost numit antrenor al Universității Craiova pe 22 August 2019 când a spus că a venit să câștige titlul. Prima divergență cu patronul clubului a fost legată de gazonul de pe stadionul „Ion Oblemenco”. Antrenorul a vrut să mute echipa, dar Mihai Rotaru s-a opus. Apoi au început divergențele legate de achizițiile de jucători și de sumele care trebuie investite în transferuri.