Pițurcă a demisionat

Victor Piţurcă a demisionat și nu mai este antrenorul echipei CSU Craiova. “Clubul Universitatea Craiova și antrenorul principal au hotărât de comun acord rezilierea contractului la cererea domnului Victor Pițurcă. Această cerere a fost fundamentată de domnia sa prin prisma faptului că dorința de a câștiga campionatul nu a fost susținută de către club. Îi dorim mult succes!”, au scris cei de la CSU Craiova pe pagina de socializare.

Demisia a venit cu doar trei zile înainte de plecarea în cantonament.

Victor Pițurcă a plecat de la Universitatea Craiova, după numai patru luni și 16 meciuri în care a stat pe banca oltenilor. 

”Motivul gestului meu este cel pe care l-a anunțat și conducerea în comunicatul oficial. Nu m-au susținut pentru a putea câștiga titlul! E singurul lucru care m-a determinat să plec. Eu am spus de la început că singurul obiectiv care mă interesează e să câștig campionatul, nimic altceva. Eu n-am venit la Craiova ca să fiu pe locul doi, locul trei. Doar titlul era ținta mea, deși în contract era prevăzut că trebuie să prind un loc de cupă europeană”, a spus Pițurcă, pentru Gazetă.

Vizualizări: 1,556

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: