De ce a avut nevoie Boza de Rușeț
Managerul Complexului Energetic Oltenia, Sorin Boza, a explicat marți seara la Tele 3 de ce a avut nevoie de un consilier personal în persoana lui Ion Rușeț. Boza a spus că Rușeț se va ocupa de relația cu comunitățile locale, fiind o perioadă în care compania a început transferul activelor sociale gen biserici, drumuri, alimentări cu apă către primării. Este vorba de activele reconstruite de minerit în contul celor demolate și care de ani buni sunt în patrimoniul CEO, iar compania plătește taxe locale pentru ele. O altă atribuție a lui Rușeț este legată de relația cu presa. Boza a spus că, în ceea ce privește relația cu sindicatele, aceasta va rămâne în atribuția lui. Rușeț este fost lider sindical, dar nu a rămas în relații bune cu unii dintre foștii lui colegi. (A.A.)