De câte ori a fost solicitat elicopterul SMURD în perioada Festivalului Berii

Heliportul din Târgu Jiu a găzduit săptămâna trecută Festivalul Berii. Acesta a fost ocupat cu trambuline, tarabe cu mici şi bere, în timp ce elicopterele SMURD au fost nevoite să aterizeze pe un teren de fotbal.

De joi până duminică, în Târgu Jiu a avut loc Festivalul Berii, iar primăria a decis că cel mai potrivit loc ar fi tocmai heliportul utilizat de către SMURD pentru a aduce la spital pacienții în stare gravă. Patru intervenţii SMURD au avut loc, în aceste zile, conform informaţiilor primite de la ISU Gorj.

Între timp, primăria susține că este ultimul an în care festivalul se va organiza pe heliport. De anul viitor, petrecerea se va muta la marginea oraşului, în zona Narciselor.

Una dintre intervenţii a avut loc chiar în timpul unui meci. Un bolnav în vârstă de 52 de ani a fost preluat de elicopterul SMURD, de pe tereul de fotbal din Târgul Jiu. Medicii au fost nevoiţi să-şi facă loc printre tinerii care participau la activitatea sportivă.

Vizualizări: 1,263

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: