Davidoiu – de la Best Recuperare la Best Jobs
O simplă căutare pe internet, cu ajutorul faimosului Google, despre ce mai face fostul director general Eugen Davidoiu arată că acesta nu este mulţumit sau sigur pe slujba actuală pe care o are în preajma lui Mircea Geoană la Senat. Fostul şef al Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia şi-a postat pe site-ul companiei Best Jobs propriul CV în care menţionează că este în prezent ŞEF la achiziţii publice în cadrul Senatului României, restul informaţiilor fiind amestecate cu mici „erori”, care dau bine însă pe hârtie pentru cititorul neavizat. Astfel, acesta menţionează că a fost pentru o perioadă director comercial la SNLO, funcţie în care, de fapt, a activat Ionel Manţog, cel pe care l-a şi dat afară, de două ori, atunci când a devenit director general cu susţinere de la PSD şi PNL. Ulterior, pe final de mandat, fostul director general a încheiat „cel mai best” contract al său, până la acel moment, cel de cesionare a creanţelor SNLO, cu Best Recuperare Creanţe, contract care l-a uimit zilele acestea, am târziu, până şi pe durul Radu Mazăre.