CE Turceni repară excavatoarele de la Jilţ

Conducerea Complexului Energetic Turceni conştientizează importanţa investiţiilor în partea minieră. Aceasta adaugă că investiţiile din minerit sunt foarte importante pentru că dacă nu sunt făcute la timp nu se mai poate funcţiona. CE Turceni va demara o serie de lucrări la Jilţ.

Directorul economic al CE Turceni, Ionel Manţog, a declarat că investiţiile din minerit sunt cele mai eficiente în ceea ce priveşte reducerea costului energiei. „Aşa cum deja se ştie în preţul energiei aproximativ 60% este costul cărbunelui. Dacă reuşim să reducem costul cărbunelui reducem cu 60% din procentul de reducere costul energiei. Resursele de reducere a preţului energiei sunt în principal în reducerea preţului la cărbune prin modernizare şi investiţii. Şi pot să vă anunţ că ne străduim, sper ca în perioada imediat următoare să dăm drumul la procedura de licitare şi pentru o lucrare de investiţii fundamentală din  punctul de vedere al aspectului tehnologic pe una din carierele din Jilţ şi probabil că atunci când va fi cazul o să arătăm şi eficienţa acelei investiţii“, a spus Manţog.

Este vorba de modernizarea unei linii tehnologice.

Excavatoare din 1980

Acesta a adăugat că pentru aceste lucrări se va cheltui câteva sute de milioane.

Avem excavatoare dinainte de 1980, iar tehnologia este a acelor ani si sunt mai multe lucruri de făcut. Unu: structura metalică excavatorului trebuie verificată şi acolo unde e cazul ranforsată ca ea să mai reziste încă o perioadă. O chestiune care este si obligatorie conform legii că nu există o construcţie metalică a cărei structură să nu fie verificată periodic. A doua chestiune este că tehnologia anilor 80 pusă pe aceste excavatoare mecanică şi electrică trebuie dată jos şi înlocuită cu tehnologia anilor 2010. Asta produce două consecinţe fundamentale. 1 Creste capacitatea utilajelor, atât de excavare, cât şi de transport şi 2 reduce consumurile. Reduce în primul rând consumurile de energie electrică şi reduce şi consumul de celelalte piese de schimb, role, covoare“, a menţionat Manţog.

Vizualizări: 162

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: