Data alegerilor locale le-a dat planurile peste cap. Primar: Ne ciuntesc mandatele
Primarii din județul Gorj sunt nemulțumiți de faptul că s-a decis ca alegerile locale să se desfășoare în luna iunie împreună cu europarlamentare. Edilii se plâng de faptul că după ce au fost blocați două luni la sfârșitul anului 2023, acum trebuie să facă totul pe ”repede înainte” și chiar dacă nu termină proiectele măcar să le înceapă, ca să demonstreze alegătorilor să-și respectă promisiunile din campania trecută, și să poate veni acum cu altele noi.
Este cazul primarului din comuna Schela, Constantin Gabriel Deteșan, care este puțin încurcat de data alegerilor locale și va face totul pe ”repede înainte”.
”Dacă au pus alegerile locale pe 9 iunie ne-au cam dat peste cap. Eu îmi planificasem să termin proiectele în luna septembrie, dar acum trebuie să le fac pe ”repede înainte” ca să fie gata până în iunie. Vreau să fac neapărat forajul de apă și sper să fie gata până la alegeri. Eu am depus un jurământ când am ieșit primar și vreau să mă țin de cuvânt. Mi s-au pus foarte multe piedici și sper ca oamenii să înțeleagă dacă nu voi reuși să termin până la alegeri tot ce mi-am propus”.
Probleme legate de data alegerilor are și edilul din comuna Slivilești, Sorin Bucurescu. ”Ne-au dat peste cap în cele două luni de la sfârșitul anului trecut când nu am putut să facem nimic, nici un contract nimic, nimic. Acum ne-au mai dat peste cap și cu alegerile din iunie și ce să mai fac. Mie nu mi se pare normal să ciuntești câteva luni din mandatul unui primar. E o porcărie. Păi eu dacă pierd alegerile și nu mai ies primar, credeți că mai fac ceva în lunile alea știind că nu mai sunt? Alegerile sunt prea devreme și eu stau cu proiectele la drumuri, la școli, la biserici, la alimentarea cu apă că cei din Guvern m-au blocat câteva luni. Clar nu le termin până la alegeri, dar nu știu nici dacă apuc să le încep, că timpul e scurt și birocrația mare”.