Dansatoare româncă, reținută în Italia în urma unei încăierări
O tânără româncă, dansatoare într-un club de noapte din Italia, a fost reținută de autorități în urma unei bătăi cu colegele de apartament. Românca locuia împreună cu două surori de origină marocană. Nu este clar de unde a pornit scandalul.
Cele trei fete s-au lovit puternic cu bastoane, iar polițiștii ajunși la fața locului au găsit mobilierul din interiorul casei distrus, sânge pe pereți, iar cele trei tinere prezentau răni grave, scrie lanazione.it.
Incidentul a avut loc duminică, în jurul orei 7 dimineața, în orașul italian Poggibonsi. Toate cele trei tinere lucrau ca dansatoare într-un club de noapte din oraș.
Fetele au fost conduse la spital pentru îngrijiri medicale și ulterior reținute pentru distrugere și violențe.