Cum s-au distrat lăutarii la Revelionul Artiştilor
Încep să fie tot mai mulţi de la un an la altul şi asta nu pentru că ar „răsări” peste noapte, ci pentru că vin în număr tot mai mare la singura petrecere din an care le este dedicată. De data aceasta artiştii, nu doar din Gorj, ci şi din alte zone ale ţării, şi-au dat întâlnire la restaurantul de pe insuliţă pentru a marca trecerea în noul an, reuşind să vină mult mai mulţi decât anul trecut. Peste 200 de cântăreţi, solişti de muzică populară şi lăutari de toate genurile au venit la cheful respectiv, vedetele serii fiind Niculina Stoican şi Constantin Măgureanu.
Niculina a mărturisit că este pentru prima dată prezentă la un astfel de revelion organizat la Târgu Jiu, în timp ce Măgureanu a venit împreună cu soţia sa, convins că la petrecere nu va participa şi fosta sa nevastă, Maria Loga, care a lipsit de la revelionul acesta. În alţi ani artista ţinea recitaluri de zeci de minute, dar, acum, în locul său au cântat Niculina şi Măgureanu, horele şi sârbele interpretate de aceştia scoţând la joc pe aproape toată lumea.
Cel mai fericit dintre toţi participanţii a fost însă Gigi Vasile, organizatorul petrecerii, cel care a avut iniţiativa acestui revelion cu câţiva ani în urmă. El a putut acum să îşi vadă la aceeaşi masă prieteni şi colegi nu doar de la Gorj sau Craiova, ci si din Vâlcea, Bucureşti, Constanţa sau Ploieşti. Artiştii s-au distrat până în zori, petrecerea respectivă fiind singura din an la care au venit pentru a se distra ei, nu pentru a-i distra pe alţii.