Cum au fost pedepsiți hoții care au spart cu barosul o casă de pariuri

Cei trei tineri din Valea Jiului care în această vară au spart o casă de pariuri din Târgu Jiu au fost condamnați, joi, la închisoare cu executare. Toți au primit pedepse de până în 4 ani și au fost obligați să plătească daune materiale.

Mihai Daniel Andrieşescu, Laurenţiu Cristian Stroe şi Daniel Nicolae Csiszer, din Petroşani, au folosit un baros de cinci kilograme pentru a sparge geamurile unei case de pariuri din cartierul 9 Mai, de unde au sustras 16.000 de lei.

Un poliţist aflat în timpul liber, care a auzit zgomotul de geam spart şi alarma, a observat că trei persoane echipate cu cagule şi glugi pe cap alergau către un autoturism. Poliţistul şi-a anunţat colegii şi au pornit în urmărirea suspecţilor. Petroşănenii au fost prinşi, iar prejudiciul a fost recuperat în totalitate. Evenimentul a avut loc pe 13 iunie.

Judecătoria Târgu Jiu a stabilit acum pedepsele pentru cei trei indivizi acuzați de furt calificat. Mihai Daniel Andrieşescu a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare, fiind anchetat în libertate, sub control judiciar. Daniel-Nicolae Csiszer a primit 3 ani şi 3 luni închisoare, iar Laurenţiu-Cristian Stroe, 3 ani şi 9 luni închisoare, ambii fiind în arest preventiv. Fiind recidivist, lui Stroe i-au fost contopite pedepsele, urmând să execute în total 7 ani și 5 luni de închisoare.

Totodată, Judecătoria Târgu Jiu i-a obligat pe cei trei să plătească, în solidar, părţii civile S.C. HATTRICK BET S.R.L. suma de 8.212 lei cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale. Sentința nu este definitivă.

Cei trei sunt bănuiți că ar fi autorii a unor jafuri ce au avut loc în cartierul Aeroport din Petroșani. Modul de operare este similar, folosindu-se de cagule și acționând pe timp de noapte.

Vizualizări: 2,629

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: