Cum arată coletele cu explozibil primite de oficialii SUA
Un colet suspect i-a fost trimis fostului vicepreşedinte american, Joe Biden, ultimul dintr-o serie vizând personalităţi ostile preşedintelui Donald Trump.
Un colet suspect - asemănător celor trimise mai multor personalităţi democrate şi postului CNN - a fost descoperit de asemenea joi dimineaţa la biroul societăţii de producţie cofondate de Robert De Niro, un critic notoriu al miliardarului republican.
Poliţia a trimis la faţa locului brigada de deminare, iar pachetul - adresat actorului - a fost luat şi transportat la centrul de analiză al acesteia din Bronx, a anunţat un purtător de cuvânt al Poliţiei din New York (NYPD).
Aceasta din urmă nu a precizat, în acest stadiu, dacă coletul conţine o bombă artizanală, aşa cum s-a confirmat în ultimele zile în cazul celor trimise investitorului financiar George Soros, fostei candidate democrate înfrânte de Trump în alegerile prezidenţiale din 2016 Hillary Clinton, fostului preşedinte american Barack Obama, fostului său secretar al Justiţiei Eric Holder şi postului CNN.
Poliţia federală americană (FBI) a anunţat miercuri seara că toate aceste pachete erau asemănătoare şi aveau toate ca adresă se expediere adresa unei alese democrate din Florida, în apropierea biroului căreia a fost găsit un colet. suspect.
Robert de Niro, în vârstă de 75 de ani, unul dintre cei mai cunoscuţi actori americani, l-a criticat frecvent, în mod public, pe Donald Trump, mai ales la ceremonia premiilor Tony, din iunie, de la New York, unde l-a insultat pe preşedintele american pe scenă.
Reacția lui Trump
Donald Trump a acuzat joi presa că este ”în mare parte” responsabilă de ”furia din societatea americană”.
”O mare parte a acestei furii pe care o vedem azi în soecitatea noastră este cauzată de tratamentul intenţionat inexact şi imprecis al presei tradiţionale, pe care o numesc Fake News", a scris el pe Twitter.
”A devenit atât de rău şi de plin de ură încât este de nedescris”, a adăugat el. ”Presa tradiţională trebuie să-şi facă ordine în lucruri REPEDE!”.
Miliardarul republican a lansat, cu toate acestea, miercuri, un apel la unitate.
”În momente ca acesta, trebuie să fim uniţi”, a declarat el de la Casa Albă. ”Actele şi ameninţările cu violenţă politică, indiferent de ce natură sunt, nu au ce căuta în Statele Unite”.
La un miting de campanie, în Wisconsin, miercuri seara, Donald Trump a condamnat din nou trimiterea acestor colete, apreciind că ”orice act sau ameninţare de violenţă politică” este ”un atac împotriva democraţiei însăşi”.