CSM Târgu Jiu va avea secţii de box şi lupte

La un an de la startul în primele competiţii naţionale CSM Târgu Jiu a mai afiliat două secţii sportive la federaţiile de specialitate. După handbal, baschet şi atletism, clubul primăriei va trimite la competiţii şi sportivi legitimaţi la secţiile de box şi lupte.

Cu toate că iniţial nu s-a dorit ca CSM Târgu Jiu să înfiinţeze secţii care să concureze clubul de tradiţie al Târgu Jiului, respectiv clubul Pandurii, la un an de la înfiinţare strategia celor de la CSM s-a schimbat. Mai întâi s-a înfiinţat secţia de atletism, unde au fost cooptaţi deja sportivi de la CS Pandurii, cu dublă legitimare, iar recent s-au afiliat încă două secţii sportive, box şi lupte, sporturi de tradiţie în Gorj de unde au apărut de-a lungul timpului mari campioni naţionali şi internaţionali. Cel mai probabil, neavând încă antrenori la aceste secţii, se va merge pe legitimare dublă a sportivilor de la SC Pandurii.

Directorul CSM Târgu Jiu, Robert Bălăeţ, a fost cel care a afiliat cele două secţii şi spune că nu se va opri aici: „CSM Târgu Jiu merge înainte. Am fost la Bucureşti şi am făcut un tur pe la federaţiile la care suntem afiliaţi. Cu această ocazie ne-am afiliat şi la federaţiile de box şi de lupte, deci vom avea şi secţii de box şi lupte. Am trecut şi pe la federaţia de baschet unde s-a stabilit deja ţintarul Cupei României. Lucrurile se mişcă şi mă bucură acest fapt pentru că nu poţi să ţii nişte sportivi să se pregătească o lună jumătate şi să nu le dai competiţii”.

Dacă se vor grăbi cei de la CSM vor putea trimite luptători la o primă competiţie naţională chiar de săptămâna viitoare, luptătorii de la CS Pandurii pregătindu-se toată vara pentru Campionatul Naţional Individual de Lupte pe Plajă pentru Cadeti/Juniori/ Seniori. Competiția se va desfășura la Târgoviște, în data de 9-11 octombrie, iar luptătorii se pregătesc acum pe terenul sintetic al celor de la Pandurii. Terenul este pe nisip iar suprafaţa acestuia este asemănătoare cu cea pe care luptătorii vor evolua, dacă vor merge la această competiţie, ştiut fiind faptul că CS Pandurii nu îşi permite să facă cheltuieli pentru a trimite sportivi la competiţii.

Vizualizări: 472

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: