CSM Târgu Jiu a retrogradat din Liga Națională!

Echipa de baschet masculin a CSM Târgu Jiu a retrogradat din Liga Națională de Baschet Masculin după meciurile din ultima săptămână. Baschetbaliștii au pierdut trei dintre cele patru meciuri din play-out cu CSM Galați și, matematic, echipa este retrogradată, conform regulamentului actual al federației.

Echipa de baschet masculin a CSM Târgu, care evoluează în LNBM,  a pierdut ultimele două meciuri disputate în această săptămână cu CSM Galați, după ce în seria de două jocuri de la Târgu Jiu pierduse încă un joc. Astfel, CSM Galați s-a impus cu un scor de 3-1 și s-a salvat de la retrogradare în timp ce baschetbaliștii de la Târgu Jiu sunt teoretic retrogradați, deși acest sezon nu este încă încheiat dar nu mai au nici o șansă matematică de a se salva.

Conform regulamentului FRB aflat în vigoare, echipa gorjeană ar urma să joace în eșalonul secund al baschetului românesc, dacă nu cumva Federația de Baschet nu va schimba din nou regulile, așa cum o face de mai mulți ani, la final de sezon. Au existat deja speculații, încă din iarnă, cum că federația ar mări numărul de echipe din LNBM, fapt ce ar face posibil ca CSM Târgu Jiu să rămână în primul eșalon.

Cert este că sezonul nu s-a încheiat aici pentru echipa gorjeană, care trebuie să încheie jocurile de clasament, pentru stabilirea ierarhiei finale.

Miza este ocuparea unei poziții cât mai bune, tocmai pentru că  există aceste propuneri ca formatul Ligii Naționale să fie schimbat din nou în următorul sezon.  

Jocurile vor continua pe 24 și 26 aprilie, când CSM Târgu Jiu va juca, pe teren propriu, cu învinsa dintre CSM Focșani și CS Vâlcea.

Vizualizări: 1,751

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: