CSM Târgu Jiu a încheiat anul cu un eşec pe teren propriu

Echipa de baschet a CSM Târgu Jiu a încheiat acest an cu un meci pierdut acasă, sâmbătă, în faţa CSM Galaţi. Gorjenii au început mai bine meciul şi au câştigat primul sfert în faţa celei de-a doua clasate din Grupa  B, dar au  pierdut la scor după ce în sfertul trei au pierdut cel mai bun jucător, sârbul Stefan Andrejevic, accidentat grav la picior.

Sala Sporturilor din Târgu Jiu s-a umplut sâmbătă, la ultimul meci din acest an al echipei locale de baschet a CSM Târgu Jiu. Gorjenii au întâlnit cu această ocazie echipa aflată pe locul doi în clasamentul Grupei Valorice B a Ligii Naţionale, CSM Galaţi, o formaţie mult mai puternică dar cu care  gorjenii au jucat de la egal la egal în prima parte a meciului.  

Din păcate finalul meciului a aparţinut exclusiv oaspeţilor, mai ales după ce echipa lui Claudiu Alionescu a pierdut cel mai bun jucător, pe sârbul Andrejevic.

Scorul partidei a fost 73 – 101, pe sferturi 21 – 17, 19 – 26, 21 – 31, 12 – 27. Gazdele au început foarte bine meciul, spre satisfacţia celor peste 800 de spectatori care au venit la  sală pentru acest meci, şi au câştigat primul sfert, scor 21 – 17. Din păcate în sfertul doi au fost egalaţi şi depăşiţi de oaspeţii de la Galaţi, iar din sfertul trei, după ce sârbul  Stefan Andrejevic s-a accidentat grav la picior şi nu a mai putut continua meciul, echipa a pierdut teren şi a fost învinsă la scor până la final, pierzând ultimul sfert cu scorul de 12 – 27.

Andrejevic a părăsit terenul cu o atelă la picior, fiind transportat cu ambulanţa la spital după ce a suferit o entorsă. Cel mai bun jucător al CSM a fost, până la accidentarea sa, sârbul Stefan Andrejevic iar cel mai bun marcator al jocului pentru echipa gazdă a fost Ioan Alin Borşa, cu 22 de puncte, urmat de sârbul Jovan Djurasovic cu 14 puncte  şi Alexandru Berca cu 11 puncte.

După acest ultim meci al anului baschetbaliştii de la CSM Târgu Jiu vor avea câteva zile libere pentru Sărbătorile de Crăciun dar apoi vor reveni la pregătire pentru că pa data de 4 ianuarie vor avea meci programat în campionat, în etapa a 12-a, în deplasare, cu CSM Mediaş.

Vizualizări: 517

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: