Consiliul Local a dublat bugetul pentru FC Argeş
Echipa de Liga 2 Campionii FC Argeş va primi un buget dublu pentru partea a doua a sezonului din partea municipalităţii locale. Suma aprobată recent de Consiliul Local Piteşti, pentru echipa la care evoluează şi gorjenii Denis Brânzan şi Robert Dănescu, este de aproximativ un milion de euro.
Consiliul Local Piteşti a adoptat, în urmă cu câteva zile bugetul echipei Campionii FC Argeş pentru partea a doua a campionatului Ligii 2. Argeşenii au transferat în vară cei mai buni jucători de la Pandurii Târgu Jiu, golgheterul Andrei Blejdea, căpitanul Denis Brânzan dar şi pe juniorul Robert Dănescu, cel care jucase constant la Pandurii în sezonul precedent. FC Argeş s-a întărit astfel pentru a ataca promovarea în prima ligă.
Echipa argeşeană, care a devenit din vară club privat, tocmai pentru a putea primi ajutor financiar din partea mai multor entităţi locale, a primit din partea autorităţilor din Piteşti suma de 4,2 milioane lei, aproximativ 900.000 euro, în încercarea de a forţa promovarea în Liga 1. În vara trecută, trupa piteşteană primise 2 milioane de lei pentru prima parte a sezonului, din care au trecut până acum 21 de etape. Cristian Gentea, preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului FC Argeş, spune că echipa are acum toate condiţiile pentru a face performanţă. ”În momentul de faţă, prin hotărârea de Consiliul Local, putem spune că echipa şi stafful tehnic au asigurate toate condiţiile pentru a face performanţă. Banii aprobaţi ajung până la sfârşitul campionatului. Jucătorii şi antrenorii sunt cu salariile şi primele la zi. Avem bani să întărim şi echipa pe posturile deficitare. Ne dorim foarte mult să ajungem în Liga 1 la sfârşitul acestui sezon competiţional. Suntem alături de echipă şi am făcut eforturi mari să creăm cele mai bune condiţii pentru a face performanţă. În această iarnă, echipa va merge în cantonament în Antalya, unde va beneficia de condiţii foarte bune de pregătire”, a spus Gentea.
Cei doi gorjeni care joacă la echipa din Piteşti, Denis Brânzan şi Robert Dănescu, ambii fotbalişti crescuţi de clubul Pandurii Târgu Jiu, se află acum în vacanţă la Târgu Jiu, urmând ca pe data de 8 ianuarie să se prezinte le reunirea lotului lui Ionuţ Badea.