Criză de sânge. Apel disperat pentru donare!
Gorjenii sunt rugați să meargă în aceste zile de centrul de transfuzii din Târgu Jiu pentru a dona sânge. Este lipsă de sânge pe absolut toate grupele, mai mulți medici transmițând că nu pot face operații. Apelul este unul disperat, mai ales că traversăm vremuri dificile, în care mulți dintre noi am putea fi izolați la domiciliu.
Pentru a deveni donator de sânge trebuie să îndeplinești următoarele condiții:
-vârsta să fie cuprinsă în intervalul 18-60 de ani;
-greutate peste 50 de kilograme;
-puls regulat, 60-100 de bătăi pe minut;
-tensiune arterială sistolică între 100 și 180 mmHg;
-să nu fi suferit în ultimele șase luni intervenții chirurgicale;
-femeile să nu fie însărcinate sau în perioada de lăuzie, în perioada menstruală;
-să nu consumi grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puțin 48 de ore înaintea donării;
-să nu urmezi tratament pentru diferite afecțiuni: hipertensiune, boli de inimă, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine;
-între două donări de sânge trebuie să treacă o perioadă de cel puţin opt săptămâni.