Cresc temperaturile!

Vremea se va încălzi săptămâna viitoare, iar temperaturile maxime ar putea urca până la 17 - 19 grade la jumătatea intervalului, însă începând de miercuri posibilitatea de ploi creşte, potrivit Prognozei pentru următoarele şapte zile, publicate de ANM.

În intervalul 18 - 19 noiembrie, valorile termice se vor situa în jurul mediilor climatologice specifice datei în regiunile din interiorul arcului carpatic şi vor fi uşor mai ridicate în rest.

Cerul va fi variabil, cu înnorări în vestul, centrul şi nordul ţării, unde pe arii restrânse, mai ales seara şi noaptea, temporar se vor semnala precipitaţii slabe. Acestea vor fi sub formă de ploaie, dar în Maramureş şi în nordul Crişanei trecător va fi şi lapoviţă şi ninsoare. Local în jumătatea nordică a Carpaţilor Orientali şi pe alocuri în celelalte zone montane vor fi precipitaţii mixte.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, în special pe creste, unde rafalele vor depăşi 70-80 km/h.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 7 şi 14 grade, iar cele minime între -5 şi 4 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei spre -8 grade. Mai ales dimineaţa, pe suprafeţe mici, în zonele joase de relief, va fi nebulozitate stratiformă sau ceaţă.

La Bucureşti, vremea se va menţine în general frumoasă, cerul va fi variabil şi mai ales dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 12...13 grade, iar cea minimă de -3...0 grade.

În intervalul 19 - 20 noiembrie, valorile termice se vor situa peste normele specifice perioadei în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales seara şi noaptea, când aria ploilor va fi în extindere şi va cuprinde îndeosebi jumătatea vestică a teritoriului.

La munte precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe creste, iar noaptea pe arii restrânse şi în Banat, Crişana şi Moldova. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 şi 15 grade, iar cele minime între -3 grade în estul Transilvaniei şi 10 grade pe litoral. Dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse, va fi ceaţă.

PNL

De miercuri dimineaţa, vremea va deveni treptat închisă şi vântoasă

Şi în Capitală vremea va fi caldă pentru această perioadă. Cerul va fi mai mult senin în prima parte a zilei, apoi va deveni variabil, cu înnorări şi probabilitate de ploaie slabă pe parcursul nopţii. Vântul va sufla slab până la moderat.

Temperatura maximă va fi de 12-13 grade, iar cea minimă de 2-5 grade. Dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă.

De miercuri dimineaţa, vremea va deveni treptat închisă şi vântoasă, dar regimul termic va fi peste normalul perioadei, cu precădere în sud, centru şi est. Cerul se va înnora, iar aria precipitaţiilor se va extinde dinspre vest, astfel încât va cuprinde treptat toată ţara.

Ziua vor fi mai ales ploi, iar seara şi noaptea se vor semnala şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, mai ales în nord, centru şi nord-est, iar la munte vor predomina ninsorile. Izolat se vor acumula cantităţi mai importante de apă.

Vântul va avea intensificări temporar în majoritatea regiunilor, dar cu viteze mai mari la munte. Temperaturile maxime se vor situa între 10 şi 19 grade, iar cele minime între -2 şi 9 grade. Dimineaţa, izolat, vor mai fi condiţii de ceaţă.

La Bucureşti, valorile termice vor fi cu mult mai ridicate decât în mod caracteristic datei. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi probabilitate mare de ploaie noaptea. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 16...17 grade, iar cea minimă de 6...8 grade.

Ulterior, până la sfârşitul săptămânii, regimul termic va avea variaţii de la o zi la cealaltă, dar se va situa în general în jurul mediilor climatologice. Temporar vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a teritoriului.

Vizualizări: 686

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: