Controale la comercianții unor produse pentru fermieri

Un bărbat de 44 de ani din Craiova, administrator și lucrător gestionar al unei firme din Turceni, s-a ales cu dosar penal din cauza comercializării către fermierii de produse de protecția plantelor neautorizate.

De asemenea, au fost identificate produse de protecția plantelor depozitate necorespunzător și neambalate în locuri special amenajate, respectiv în fitofarmacie.

"Mai multe produse de protecție a plantelor, respectiv 68 de flacoane sigilate, a 40 de  ml fiecare, un flacon desigilat a 1000 de ml și trei cutii a 400 grame fiecare, au fost indisponibilizate pentru continuarea cercetărilor. În cauză a fost întocmit dosar penal, polițiștii continuând cercetările sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de producerea, livrarea sau utilizarea îngrășămintelor chimice, precum și a oricăror produse de protecție a plantelor neautorizate, pentru culturi destinate comercializării și nerespectarea obligației de depozitare a îngrășămintelor chimice și produselor de protecție a plantelor numai ambalate și în locuri protejate", transmite IPJ Gorj.

Și Garda de Mediu Gorj a anunțat controale pe această linie. "Comisarii Gărzii de Mediu Gorj vor demara, în perioada următoare, verificări la operatorii economici, care produc şi comercializează produse pentru protecția plantelor. Nerespectarea prevederilor legale în domeniu atrage sancțiuni contravenționale până la 60.000 lei", a transmis Garda de Mediu Gorj.

Vizualizări: 1,285

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: