Conflict fără precedent între FRF și LPF. Plângeri penale!

Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat, joi, că va face plângeri penale pentru abuz în serviciu și delapidare dacă Federația Română de Fotbal va adopta în Adunarea Generală propunerea președintelui Răzvan Burleanu ca 5% din banii din drepturile TV ale cluburilor din Liga I să fie cedați în semn de solidaritate grupărilor din Liga a II-a și a III-a.

Secretarul general al LPF, Justin Ștefan, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că impunerea unei asemenea măsuri reprezintă o încercare de subordonare administrativă, sportivă și financiară a instituției care organizează Liga I. "Este o încercare de subordonare administrativă, sportivă și financiară a LPF. Solidaritatea este un lucru pe care Răzvan Burleanu l-a înțeles greșit și doar într-un singur sens. Adică grupările din Liga I să dea 5% din banii din drepturile TV către cluburile din eșaloanele inferioare. Sună frumos la nivel de principiu și la nivel de campanie electorală. În acest sens, azi am avut unanimitate, cluburile din Liga I nu sunt de acord cu principiul solidarității propus de domnul Burleanu. Dar domnul Burleanu vrea să bage ilegal mâna în buzunarul cluburilor din Liga I și să ia cei 5%", a spus el.

Justin Ștefan a explicat că suma care ar reveni fiecărui club din Liga a II-a și a III-a din cei 5% ar fi de 8-10.000 de euro anual, mult prea puțin pentru a le schimba situația financiară. "Fiecare club din Liga I ar pierde 100.000 de euro, iar câștigul cluburilor din Liga a II-a și a III-a ar fi infim, aproximativ 8-10.000 de euro. Cu alte cuvinte, o sumă cu care nu se poate schimba soarta cluburilor din eșaloanele inferioare", a precizat oficialul la finalul Adunării Generale a LPF de joi.

Secretarul general susține că grupările din eșaloanele inferioare pot de acum să beneficieze de sume de la bugetul local, conform Ordonanței de Urgență a Guvernului.

Vizualizări: 1,593

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: