Condamnare pentru șoferul primarului

Șoferul primarului din Fărcășești a fost condamnat pentru lovire sau alte violențe. Dumitru Niță s-a ales cu o amendă penală, după ce fostul primar Dănuț Bălu s-a plâns că a fost agresat de acesta în timpul unei ședințe de Consiliu Local.

„În baza (...) condamnă pe inculpatul Niţă Dumitru, la o pedeapsă de 240 de zile-amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri şi alte violenţe. În temeiul art. 61 alin. 2 Cod penal, stabileşte un cuantum de 25 lei pentru o zi-amendă, rezultând o amendă penală în cuantum total de 6.000 lei. Atrage atenţia inculpatului Niţă Dumitru asupra prevederilor art. 63 C.pen. privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în cazul sustrageri cu rea credinţă de la executarea acesteia”, se arată în minuta sentinței din 30 martie.

Decizia instanței poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile.

Incidentul a avut loc în urmă cu doi ani. „Avuserăm ședință de Consiliu Local. Șoferul primarului, Titi Niță, îl lovi cu capul în gură pe fostul primar, Dănuț Bălu. Suntem șapte martori, așteptăm să vină poliția. Nu veniră consilierii PNL, boicotară ședința. Și Drăgoescu (n.r. primarul comunei Fărcășești) începu să ne înjure, să ieșim afară, să ne facă milogi”, a relatat, la vremea respectivă, pentru Pandurul, consilierul local Marius Bălu, nepotul fostului primar.

Poliția a intervenit după ce fostul primar a sunat la 112.

Vizualizări: 2,821

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: