Concursuri pentru CFL-iști, amânate la CE Oltenia
CE Oltenia a amânat concursurile interne pentru posturile de conducător formaţie lucru. Se întâmplă asta în condiţiile în care joi, 16 noiembrie, selecţiile trebuiau să se încheie. Candidaţii spun că nu au fost informaţi despre această modificare.
Administraţia CE Oltenia a amânat cu zece zile concursurile de CFL-işti pentru că cele trei comisii de concurs nu au fost constituite la timp, din neglijenţa lucrătorilor de la Resurse Umane, susţin surse din CEO. Abia în şedinţa Directoratului de miercuri, 15 noiembrie, directorii au avizat constituirea acestor comisii de concurs. Nu este de înţeles însă motivul pentru care administraţia CE Oltenia nu a anunţat şi candidaţii cu privire la aceste modificări.
Trei pe loc!
Nu mai puţin de 65 de posturi de CFL-işti au fost scoase la concurs, cele mai multe, 15 la număr, fiind la Cariera Roşiuţa. Peste 200 de salariaţi s-au înscris la concurs. Un reprezentant al sindicatelor face parte din comisia de selecţie. Participă la desfăşurarea concursului, dar nu şi la notarea probelor. Concursurile vor fi organizate la sediile celor trei exploatări miniere: Roşia-Rovinari, Jilţ şi Motru. Selecţia noilor CFL-işti a fost intens contestată. Unii sindicalişti au spus că au fost scoase la concurs doar posturile care erau disponibile, nu şi cele ocupate politic. Alţi lideri sindicali au sesizat faptul că anumite dosare depuse de candidaţi au fost respinse din motive care nu se justifică.