Concursuri în 35 de zile

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat luni că a semnat un Ordin de ministru care modifică substabţial modul de ocupare a posturilor în sistemul de Sănătate şi scurtează foarte mult termenele, astfel că, dacă în forma veche a legii, organizarea concursului era în 90 de zile, în prezent este de maximum 30 de zile lucrătoare, la care se adaugă publicarea rezultatelor în trei zile. Astfel, spune Rafila, numărul de zile necesare din momentul în care spitalul vrea să scoată posturile la concurs până în momentul finalizării scade de la 100 de zile la maximum 35 de zile.

”Deblocarea posturilor din sistemul de Sănătate a fost una dintre priorităţile Ministerului Sănătăţii şi a colegilor de la Ministerul Dezvoltării”, a spus ministrul Alexandru Rafila, el precizând că anul trecut nu au reuşit să elaboreze decât un memorandum de scoatere a posturilor la concurs, iar de data aceasta au trecut un număr mare de posturi, circa 7.600 de posturi, din care 3.000 la Ministerul Sănătăţii şi 4.000 la spitalele din subordinea administraţiilor locale.

”Toate posturile de medici solicitate, peste 2.500, sunt scoase la concurs. Ca să lămurim un lucru care a apărut din nou în dezbaterea publică, pentru că erau multe voci care spuneau că nu asta este soluţia, faptul că ocuparea posturilor durează luni de zile, ocuparea posturilor nu mai durează luni de zile. Am semnat un Ordin de munistru care modifică substabţial modul de ocupare a posturilor în sistemul de Sănătate, scurtează foarte mult termenele”, a declarat ministrul. Rafila a precizat că este vorba despre publicarea concursului.

”Înainte de publicare este necesar un aviz din partea Colegiului Medicilor, judeţeabn sau al municipiului Bucureşti, iar în forma veche acest aviz trebuia dat în cinci zile, acum am scurtat termenul la două zile. După care urmează publicarea concursului”, a afirmat Alexandru Rafila.

Ministrul a mai spus că în forma veche a legii, organizarea concursului era în 90 de zile, iar în prezent este de maximum 30 de zile lucrătoare, la care se adaugă publicarea rezultatelor în trei zile.


 

”Asta face ca numărul de zile necesare din momentul în care spitalul vrea să scoată posturile la concurs până în momentul finalizării să scadă de la 100 de zile la maxim 35 de zile. Fac din nou apel la publicarea cât mai rapidă a posturilor. Dacă nu le scoţi la concurs, este e vident că nu poţi să le ocupi. Pentru posturile vacante temporar termenele au scăzut de la 40 de zile la doar 20 de zile”, a mai spus ministrul Sănătăţii, precizând că unităţile medicale pot să accelereze acest proces şi să facă aceste concursuri în maximum o lună din momentul publicării. 

Ministrul a făcut apel la publicarea cât mai rapidă a posturilor, precizând că şi în prima jumătate a anului trecut, erau numeroase posturi libere care pur şi simplu nu au fost scoase la concurs. 

Vizualizări: 2,210

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: