Concurs pentru zeci de posturi la Agenția Națională a Zonei Montane

Agenția Națională a Zonei Montane a scos la concurs 39 de posturi pentru centrele regionale și oficiile de dezvoltare montană din țară. Sunt posturi de consilier superior, 7 fiind pentru Centrele regionale de dezvoltare montană, iar 32 la Oficiile de dezvoltare montană. Pentru Gorj a fost scos la concurs un post pentru Oficiul de la Tismana.

Candidații la aceste posturi trebuie să aibă studii universitare în domeniile științe inginerești, paleta de specializări fiind una largă, trebuie să cunoască limba engleză sau franceză la un nivel avansat, dar și să aibă vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice de minimum 7 ani.

Dosarele de înscriere pot fi depuse în termen de 20 zile calendaristice de la data publicării în Monitorul Oficial. Proba scrisă a fost programată pentru data de 3 aprilie, iar data și ora interviului vor fi comunicate candidaților ulterior.

Principalul rol al Agenţiei Zonei Montane este de a elabora şi implementa strategia şi politicile privind dezvoltarea şi protecţia zonelor montane din România, zone marcate de specificitate, fragile ecologic şi defavorizate economico-social din cauze naturale, precum şi implementarea unor măsuri din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, susţinute financiar din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi bugetul de stat.

Vizualizări: 2,017

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: