Concurs pentru șefia Spitalului Județean. Când are loc!
Postul de manager al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu a fost scos la concurs.
Consiliul de Administrație al spitalului anunță organizarea, în perioada 24.12.2019 - 19.02.2020, a concursului pentru ocuparea funcției de conducere deținută în interimat de Dumitru Vienescu.
Concursul de selecție cuprinde două etape: studierea dosarului de candidat – etapă obligatorie și etapa de susținere și evaluare a proiectului de management.
Pot participa la concurs candidații care sunt absolvenți ai unei instituţii de învăţământ superior medical, economico-financiar sau juridic și au absolvit cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar ori sunt absolvenți ai unui masterat sau doctorat în management sanitar, economic ori administrativ organizat într-o instituție de învățământ superior acreditată, potrivit legii.
Totodată, candidații trebuie să aibă cel puţin doi ani vechime în posturi prevăzute cu studii superioare, să aibă cazierul curat şi să nu aibă vârsta standard de pensionare.
Dosarele se pot depune la unitatea spitalicească până la data de 22 ianuarie 2020.
Candidații interesați pot efectua o vizită în cadrul spitalului în data de 7 ianuarie, sub îndrumarea directorului medical al unității, pentru a se informa cu privire la problemele de la fața locului.
Verificarea dosarelor de înscriere la concurs se va face până pe 28 ianuarie, iar în zilele de 10 și 11 februarie, candidații susțin proiectele de management. Până pe 19 februarie vor fi cunoscute rezultatele finale ale concursului.
Cel mai mare spital din Gorj a rămas fără manager după ce Gigel Capotă și-a dat demisia, după o discuție avută cu președintele Consiliului Județean. Ulterior, Capotă s-a răzgândit și încearcă prin intermediul instanței să revină pe post.