Concurs de eseuri pentru elevi organizat de UCB

Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității ”Constantin Brâncuși” Târgu Jiu organizează un concurs de eseuri.

Acesta este intitulat ”Economia privită prin ochii mei” şi se află la cea de-a VII-a ediție.

Concursul se adresează elevilor de liceu, respectiv celor care are sunt în clasele IX-XII.

”Cei care vor accepta provocarea să pășească pe calea cunoașterii economice sunt așteptați să intre în această competiție a valorilor. Autorii tuturor eseurilor participante vor primi certificate de participare, iar cele mai bune eseuri vor fi premiate. La acest concurs nu se percepe taxă de participare”, transmit organizatorii.

Participanţii trebuie să redacteze un eseu de 2-5 pagini în care să se prezinte rolul economiei în societate, influența elementelor economice în viața individului sau comunității, argumentând afirmațiile făcute.

Eseul poate fi realizat individual sau în echipe de maxim trei membri, și trebuie să fie însoțit de o recomandare din partea profesorului coordonator

Eseurile se trimit până la data de 15 noiembrie 2023 (la adresa de e-mail [email protected], specificând în subiectul mesajului mențiunea ”ESEU”).

Concursul propriu-zis urmează va avea loc pe data de 18 noiembrie 2023, la sediul UCB Târgu Jiu, din Debarcader.

Comisia de jurizare va fi compusă din trei cadre didactice ale Facultății de Științe Economice.

Criterii de evaluare: originalitatea ideii – maxim 25 puncte; claritatea expunerii și cursivitatea ideilor – maxim 25 puncte; raționalitatea și argumentarea – maxim 25 puncte; aplicabilitatea ideii și calitatea concluziilor – maxim 25 puncte. 

Vizualizări: 692

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: