Concurs de aruncat pisica după crimele de la Caracal
Instituțiile statului și politicienii se acuză de-a valma în cazul crimelor de la Caracal, cel mai probabil fiind să aibă toți dreptate, în sensul că sunt cu toții de vină. Iată câteva mostre:
Giorgiana Hosu (DIICOT), duminică: Colegii mei s-au mişcat foarte repede, zic eu, pe o cauză în care aveam foarte puţine indicii din mai până în acest moment. Nu cred că se putea mai mult decât ce au făcut. Dar dacă se putea mai mult, până la urmă o să venim şi o să recunoaştem şi asta. (...) Haideţi să strângem tot şi apoi comunicăm. Şi vedem şi ce am făcut bine, şi ce am greşit. (...) Deocamdată, a fost un timp în care totul s-a condensat, colegii mei au stat aici de la 3 dimineaţa de când am preluat dosarul, pe data de 26 (vineri - n.r.), au stat aici aproape non-stop. Suntem toţi la serviciu fără să ţinem cont de concedii sau de timp liber, încercăm să facem tot ce e omeneşte posibil.
Arafat (DSU), duminică: S-a ridicat problema consimţământului localizării persoanele care apelează. Nu numai din partea autorităţilor statului care au discutat, dar şi din partea firmelor de telefonie mobilă pentru că, cu toate reglementările despre accesul la datele personale, toată lumea e speriată că dacă noi dăm poziţia unei persoane şi persoana nu e de acord. De exemplu, aici modificarea legislativă poate să fie prin faptul că în momentul în care ai sunat la 112 ai dat deja consimţământul să fi localizat, dar acest lucru trebuie să apară în legislaţie
Iohannis, duminică: Cei responsabili vor trebui aspru sancţionaţi: de la Interne, STS, de la toate instituţiile. (...) „În urma repetatelor intervenţii asupra legislaţiei penale şi procesuale penale, precum şi în contextul ultimelor acţiuni ale noilor instrumente inventate de PSD, s-a ajuns în situaţia în care cooperarea dintre poliţişti şi procurori se face deficitar, iar cel care suferă este cetăţeanul român.
Secţia pentru judecători a CSM, sâmbătă: Folosirea drept pretext a situaţiei de faţă pentru invocarea unor consecinţe presupus negative ale modificărilor aduse legislaţiei penale şi procesual penale nu poate reprezenta decât o distorsiune manipulatorie a faptelor şi o încercare indecentă de a profita de o situaţie absolut critică pentru adâncirea stării de conflict din sânul societăţii româneşti.
STS, sâmbătă: În urma verificărilor interne, dorim să vă reconfirmăm că au fost respectate prevederile privind operarea şi că nu au fost inadvertenţe, sincope sau defecţiuni tehnice ale echipamentelor sau serviciilor lor în ceea ce priveşte modul de tratare a apelurilor 112
Orban (PNL), sâmbătă: Viorica Dăncilă face dovada unui cinism incredibil, greu de digerat, afişând o falsă empatie publică faţă de tragedia de la Caracal. Tocmai PSD, condus astăzi de Viorica Dancilă, împreună cu ALDE, a acţionat în favoarea infractorilor, în mod sistematic, schimbând legislaţia, doar pentru a-l scăpa pe Liviu Dragnea, cel care a spus public "îmi cer iertare românilor din puşcării". Dăncilă NU s-a delimitat în niciun moment clar, fără tăgadă, de toată politica dusă de PSD pentru protejarea infractorilor, împotriva românilor cinstiţi.
Patriarhia Română, sâmbătă: Patriarhia Română îşi exprimă sincera compasiune şi solidaritate faţă de durerea prin care trece familia tinerei Alexandra Măceşanu, victima unei răpiri care a indignat puternic societatea românească în aceste zile. În aşteptarea rezultatului cert al anchetei autorităţilor care cercetează acest caz cutremurător, Patriarhia Română îndeamnă pe toţi preoţii şi credincioşii să o pomenească în rugăciuni pe Alexandra, pe părinţii şi rudele îndurerate ale acesteia.
APADOR-CH, sâmbătă: Ca urmare a gravelor disfuncţionalităţi existente în cadrul unui sistem, care a fost înfiinţat pentru salvarea de vieţi şi nu pentru practicarea jocului «de-a baba oarba», APADOR-CH solicită public demiterea de îndată (în cazul în care nu şi-au dat încă demisia) a următorilor, în ordinea crescătoare a preţioaselor funcţii: 1. Vicepreşedintele ANRCTI care este membru în comitetul de coordonare al Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă 2. Secretarul de stat din MAI care este membru în comitetul de coordonare al Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă 3. Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii care este membru în comitetul de coordonare al Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă 4. Directorul STS – vicepreşedinte al comitetului de coordonare al Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă şi director al STS, care administrează acest sistem 5. Ministrul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei – preşedinte al comitetului de coordonare al Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă 6. Guvernul României, sub autoritatea căruia funcţionează comitetul care coordonează Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă 112 (dacă Parlamentul intră în vacanţă, poate lua o pauză de vacanţă, pentru demiterea guvernului).
Dăncilă, sâmbătă: La sosirea în Bucureşti m-am întâlnit de urgenţă cu ministrul Afacerilor Interne, care m-a informat asupra tuturor măsurilor luate până în acest moment şi a planului de acţiune pentru zilele următoare. I-am cerut ministrului Moga să se întoarcă la Caracal pentru a continua coordonarea acestei anchete. Tot astăzi am convocat de urgenţă o şedinţă la Palatul Victoria cu şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, cu directorul general STS, Sorinel Vasilca şi cu ministrul Comunicaţiilor, Alexandru Petrescu. Am decis înfiinţarea unui grup de lucru interinstituţional care să aibă ca scop gândirea unui plan de măsuri urgente pentru eficientizarea timpilor de răspuns în situaţii critice la nivelul întregului aparat de stat, grup care va fi condusă de domnul Raed Arafat. Voi propune acest aspect în cadrul şedinţei CSAT de marţi, în calitatea mea de vicepreşedinte.
Parchetul general, sâmbătă: Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal desemnat cu supravegherea cercetărilor a procedat la efectuarea unor activităţi specifice. Totodată, în raport de datele anchetei, procurorul a solicitat încuviinţarea percheziţiei la 3 adrese, mandatele fiind puse în executare în seara zilei de 25.07.2019. De asemenea, s-a solicitat Judecătoriei Caracal emiterea mandatului de percheziţie domiciliară pentru a patra adresă, autorizaţia fiind emisă la ora 02:39 şi înmânată procurorului la ora 03:05. În dimineaţa zilei de 26.07.2019, ora 06:00, s-a pus în executare mandatul de către Poliţia Municipiului Caracal, împreună cu Serviciul Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Olt, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal.
Federaţia Elevilor din România, sâmbătă: Viaţa elevilor pusă în pericol! În lipsa transportului judeţean sunt nevoiţi să călătorească la ocazie! Federaţia Elevilor din România solicită Guvernului să ia măsuri de urgenţă pentru remedierea situaţiei transportului, având în vedere tragedia petrecută la Caracal. Elevii din mediul rural din România sunt nevoiţi să călătorească la ocazie, deoarece transportatorii nu practică toate traseele şi nu opresc în unele localităţi.
Dăncilă, vineri: STS deocamdată a răspuns în cel mai iresponsabil mod la toate întrebările. Îi solicit personal directorului serviciului lămuriri în acest caz, în cel mai scurt timp. Dar oricare ar fi răspunsul, este inadmisibil să nu existe acurateţe în localizare în secolul 21.
Iohannis, vineri: Demisiile tuturor celor care au gestionat greşit cazul de la Caracal, cu urmări atât de dramatice, sunt obligatorii. Pentru garantarea siguranţei românilor şi pentru a preîntâmpina situaţii similare, demisiile nu sunt însă nici pe departe suficiente. Cât timp corupţia, incompetenţa, promovarea pe alte criterii decât profesionalismul vor fi încurajate de unii decidenţi politici, întreaga societate va avea de suferit. Pentru ca astfel de drame precum cea de la Caracal să nu se mai repete, este esenţială şi eliminarea acestor cauze profunde care au făcut-o posibilă.
Procurorul general, Bogdan Licu, vineri: Constituţia permite ca în caz de infracţiune flagrantă, mai ales când e vorba de protejarea unei vieţi, poţi interveni, ca organ de poliţie, fără autorizaţia instanţei de judecată.
STS, vineri: Singura posibilitate legală şi fezabilă pentru o localizare mai precisă a unui apel 112 este utilizarea aplicaţiei dezvoltată şi lansată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, în data de 15 februarie 2019, denumită Apel 112.
Şeful Poliţiei Române, chestorul Ioan Buda, vineri, întrebat de ce poliţiştii nu au intrat imediat, a spus ”există un vid legislativ în sensul acesta”.