Concluziile specialiștilor după incendiul de la Spitalul Județean

Reprezentanții Inspecției Teritoriale ISCIR Craiova au ajuns la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu pentru a efectua verificarea tehnică a liftului la care a avut loc incidentul din data de 22 iunie 2022. 

Acesta rămâne sigilat până când va fi reparat și reautorizat. 

"Potrivit specialiștilor de la ISCIR Craiova, incidentul a avut ca urmare avarierea instalației electrice a ascensorului, care fusese modernizat în 2015 și care avea autorizație de funcționare conformă. 

Conform celor dispuse de către reprezentanții ISCIR Craiova, instalația rămâne oprită din funcționare și urmează a fi reparată de către o firmă autorizată de către ISCIR, iar după reparare se va solicita autorizarea funcționării la CNCIR", a anunțat Spitalul Județean.

Reamintim că, la liftul de serviciu al Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, clădirea situată pe strada Tudor Vladimirescu, a avut loc pe 22 iunie 2022, o degajare puternică de fum din cauza supraîncălzirii unui cablu electric. În lift nu se afla nicio persoană, în urma acestui eveniment nefiind înregistrate victime, ci doar pagube materiale. În momentul producerii incidentului, liftul era oprit la etajul III, la Secția Chirurgie II. Din cauza fumului dens, conducerea Secțiilor Chirurgie II și Chirurgie I (situată la etajul II al unității medicale) a decis evacuarea pacienților, conform planului de evacuare, la locul de evacuare din curtea interioară a spitalului. Au fost evacuați 30 de pacienți de la Secția Chirurgie II și 23 de pacienți de la Secția Chirurgie I. 

Vizualizări: 1,056

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: