Comune obligate să se asocieze ca să primească finanțare pentru introducerea gazelor

Autoritățile locale din comuna gorjeană Bălănești au fost nevoite să se asocieze cu localitatea Mușetești pentru a obține finanțare în vederea introducerii gazelor naturale. Ca să primească bani este nevoie să se branșeze la rețea 1000 de gospodării, lucru imposibil în comuna Bălănești.

Investiția pentru localitatea Bălănești este de aproximativ 2.000.000 de euro. ”Cu bani de la bugetul local nu avem nicio șansă să facem această investiție. Ca să primim finanțare pentru acest proiect, suntem obligați să branșăm la rețeaua de gaze 1.000 de gospodării, lucru imposibil. Noi în Bălănești avem 1.400 de gospodării, dar jumătate sunt dispuse să aibă gaze. Sunt mulți oameni bătrâni sau care nu-și permit acest confort”, a precizat Ovidiu Pungan, primarul din Bălănești.

De aceea s-a luat decizia asocierii comunelor Bălănești și Mușetești pentru a depune un proiect comun. ”Cu această asociere avem clar 1.000 de gospodării care se vor branșa și în felul acesta putem să primim finanțare. Am căutat soluții pentru că mi se pare normal ca și cetățenii din Bălănești să se bucure de gaze naturale și nu îi puteam priva pe toți de acest drept din cauza celor care nu vor să se branșeze”, a mai spus Pungan.

Vizualizări: 4,860

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: