Companiile miniere, obligate de judecători să facă drumuri la Negomir
Primăria Negomir a dat în judecată complexurile energetice Turceni şi Rovinari pentru că au ocupat drumurile din localitate abuziv. Primarul cere acum despăgubiri şi a acţionat entităţile energetice în instanţă.
Cele două unităţi au închis practic drumurile, dar şi alte terenuri ale oamenilor. Localnicii au fost despăgubiţi, însă primăria nu, motiv pentru care primarul a acţionat complexurile în judecată. Cu entitatea energetică de la Turceni, primarul Ion Gruescu a ajuns la un acord, primind despăgubire două miliarde şi jumătate lei şi astfel s-a renunţat la proces, iar banii sunt bineveniţi la bugetul local. Primarul spune că a acceptat această sumă de bani pentru că a fost ajutat de complex în nenumărate rânduri şi nu mai stă nici prin tribunale. „Am primit utilaje, am canalizat 15 kilometri, poate chiar mai mult, din pârâul Jilţ, care producea mari pagube locuitorilor tuturor satelor. Am fost permanent ajutaţi şi era normal să fim dispuşi pentru o înţelegere. Câştigasem deja la primele instanţe”, a explicat primarul din Negomir.
Nu aceeaşi situaţie este însă şi cu Complexul Energetic Rovinari. Procesul este în plină desfăşurare, primarul sperând că va ajunge la o înţelegere cu conducerea entităţii pentru a fi despăgubit. „Celălalt proces în avem cu cei de la CE Rovinari, suntem la Curtea de Apel, dar am avut câştig de cauză la Tribunalul Gorj. Sper ca în cele din urmă să ajungem şi cu ei la înţelegere, pentru că nu are rost să stăm prin tribunale”, a declarat primarul Ion Gruescu. Noua conducere a CE Rovinari pare dispusă să ajungă la o înţelegere. Directorul general Tiberiu Trotea a spus că doreşte să afle mai întâi ce sumă se doreşte şi este dispus că înceapă negocieri cu primarul Gruescu. Acest lucru va fi lămurit în perioada următoare.