Comitetul Executiv al FRF are doi membri noi. Cine a votat pentru Pandurii

La alegerea preşedintelui FRF au luat parte marţi şi cluburile şi asociaţiile din judeţul Gorj care sunt afiliate la federaţie. Reprezentanţii acestora au avut de votat, pe lângă noul preşedinte, şi membrii din Comitetul Executiv al FRF, unde au avut loc doar două schimbări.

Reprezentanţii cluburilor din Gorj care au drept de vot la alegeri, Pandurii, ACS Viitorul, Gilortul Cărbuneşti şi cluburile de juniori afiliate la federaţie, precum şi cei ai AJF Gorj, au fost prezenţi la Adunarea Generală a FRF cu prilejul alegerilor.

La Liga 2 au votat reprezentantul ACS Viitorul Târgu Jiu, iar pentru reprezentanţii echipelor de Liga 3 au votat şi reprezentanţii echipelor Pandurii şi Gilortul Târgu Cărbuneşti.

Pandurii a fost reprezntată la Adunarea Generală de reprezentantul CEO în conducerea clubului, administratorul special Daniela Şerban, care a fost prezentă la FRF, deşi CEO nu mai face parte din asociere, evenimentul de la Bucureşti având loc la o zi după ce CEO a părăsit defintiv Pandurii.

Singurul asociat la Pandurii este în acest moment USMO, ceea ce presupune că reprezentantul acestei entităţi va fi administrator special al clubului până la venirea la club a noilor asociaţi.

Cu ocazia acestor alegeri echipele de fotbal de la toate eşaloanele şi-au ales reprezentanţii în Comitetul Executiv.  La Liga 1 nu mai este unul dintre reprezentanți Valentin Iordănescu, plecat de la Gaz Metan, locul său în CEx fiind luat de Daniel Niculae, președintele Rapidului. La Liga 2 nu a fost nici o schimbare, fiind aleşi aceiaşi reprezentanţi. În schimb, unul dintre reprezentanții campionatului Liga 3 s-a retras. Este vorba despre Florin Spînu, fost președinte la CSO Filiași, ieșit din activitatea sportivă, iar în locul său unicul candidat a fost Lajos Rancz, președinte la KSE Târgu Secuiesc.

Reprezentanții Comitetului Executiv al FRF sunt: Răzvan Burleanu (președinte / președinte FRF), Gino Iorgulescu (prim vicepreședinte / președinte LPF), Octavian Goga (vicepreședinte – reprezentant al fotbalului amator), Valeriu Argăseală, Daniel Niculae (reprezentanți cluburi Liga 1), Auraș Brașoveanu, Marius Burcă (reprezentanți cluburi Liga 2), Mihai Dăscălescu, Lajos Rancz (reprezentanți cluburi Liga 3), Cătălin Cighir (reprezentant al cluburilor cu activitate exclusivă de copii și juniori), Cristian Vornicu (reprezentant al cluburilor de fotbal în sală), Alin Cioban (reprezentant al cluburilor de fotbal feminin), Kyros Vassaras (președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor), Emilian Hulubei (președinte al sindicatului fotbaliștilor recunoscut de FIFPro) și Mihai Stoichiță (președinte al Comisiei Tehnice a FRF).

Galerie foto



Vizualizări: 1,104

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: