Cojocaru: Din păcate, atât s-a putut cu 0 lei în cont!
Antrenorul echipei Pandurii Târgu Jiu consideră că există foarte multe echipe cu probleme financiare şi că acestea se vor desfiinţa din vară. Călin Cojocaru e convins că, în pofida retrogradării pe teren, Pandurii va evolua, din nou, în Liga 2, așa cum s-a întâmplat și sezonul trecut şi a pus rezultatele slabe ale echipei pe lipsa banilor.
Călin Cojocaru a explicat motivele pentru care a insistat vara trecută ca echipa gorjeană să se înscrie în Liga 2, deși era retrogradată în momentul înghețării campionatului, din cauza pandemiei COVID-19. Oficialii clubului au vorbit atunci despre înscrierea în Liga 3, dar antrenorul s-a opus.
Cojocaru spune că nu e normal să se joace atât de puţine meciuri la retrogradare şi mai multe la promovare. ”La început, vara trecută, ne-am bucurat că se reia fotbalul, dar apoi ne-am dat seama că nu e ok să joci în sezonul regulat un joc cu câte o echipă, apoi cele din play-off să joace tur-retur, iar noi, cu șapte echipe în play-out, doar un meci. Dacă s-ar face două serii, ar fi mai bine, deși e mai frumos cu o singură serie, dar eu cred că în vară se vor desființa mai multe cluburi”, a explicat Cojocaru, care susţine că Pandurii va juca tot în Liga 2.
„Am un feeling că Pandurii va juca tot în Liga 2, dar cu siguranță trebuie să se schimbe ceva, fiindcă nu mai putem în aceste condiții. Nu e ușor să reziști 2 ani de zile fără niciun ban. Am discutat și vara trecută cu conducerea, dar și acum, și le-am spus că nu știu dacă la Liga 3 puteam să convingem 15 jucători să semneze cu noi. Toți cei care au venit la Pandurii, au venit fiindcă echipa era în Liga 2. Din păcate, atât s-a putut cu 0 lei în cont”, a spus antrenorul.
Principalul creditor al clubului Pandurii, Marin Condescu, a spus recent că regretă faptul că a ascultat de antrenorul Cojocaru vara trecută, deși el anunțase inițial că echipa se va înscrie în Liga 3. Cheltuielile erau mult mai mici, mai ales că Pandurii avea foarte multe deplasări de sub 100 km, la Târgu Cărbunești, Petroșani, Horezu, Râmnicu Vâlcea, Filiași sau Craiova. În plus, seria nu era așa puternică și avea posibilitatea să promoveze, iar din toamnă juca din nou în Liga 2.