Cluburile de fotbal, despăgubite pentru pierderile financiare
Cluburile de fotbal din România vor putea fi despăgubite pentru pierderile financiare cauzate de coronavirus. Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a precizat că a solicitat despăgubiri de la Ministerul Tineretului şi Sportului.
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunţat, după videoconferinţa pe care a avut-o în cadrul Comitetului Executiv al UEFA, că doreşte ca toate cluburile de fotbal care au suferit pierderi financiare din cauza coronavirusului să fie despăgubite de statul român.
Burleanu a precizat că a solicitat Ministerului Tineretului şi Sportului să accepte solicitarea pe care FRF a făcut-o, cu privire la o compensarea financiară şi a dat exemplul Danemarcei. ”Am solicitat Ministerului Tineretului şi Sportului crearea unei scheme financiare de ajutor pentru a compensa organizatorii de evenimente sportive cu peste o mie de participanţi, care au fost anulate sau suspendate din cauza izbucnirii COVID-19. Sub această schemă, organizatorii de competiţii sportive ar avea dreptul de a fi compensaţi pentru pierderile suferite ca şi consecinţă a anulării sau suspendării evenimentelor pentru care, de exemplu, biletele au fost deja vândute. Menţionez că o măsură similară a fost aprobată pe 12 martie de Comisia Europeană pentru Danemarca”, a spus preşedintele Răzvan Burleanu.
Preşedintele FRF e conştient că această situaţie de suspendare a fotbalului va genera probleme de ordin sportiv şi financiar. Nu se va ajunge la anularea actualelor ediţii de campionat, ci vor fi încheiate prin ocuparea tuturor poziţiilor disponibile. Adică se va juca din trei în trei zile iar încheierea contractelor jucătorilor va avea loc cel mai târziu la 30 iunie.
Fotbalul în România nu se va relua până la ridicarea stării de urgenţă decretate de preşedintele ţării din 16 martie 2020 pe o durată de 30 de zile, care poate fi, însă, prelungită în situaţia în care răspândirea coronavirusului nu e stabilizată.