Amenzi date fotbaliştilor cu greutate în plus

Noul antrenor de la Rapid, Dan Alexa, le-a trasat jucătorilor un program special pentru antrenamentul de acasă pe perioada de suspendare a antrenamentelor oficiale. Kilogramele în plus de la reluarea campionatului vor fi plătite cu amenzi de către jucătorii rapidişti.

Noul antrenor al Rapidului nu și-a început cum și-a dorit munca la formația alb-vișinie. Dan Alexa nu a apucat să facă foarte multe antrenamente, iar competițiile și ședințele de pregătire au fost suspendate imediat după ce a preluat echipa, din cauza pandemiei de coronovirus.

Tehnicianul le-a trasat însă jucătorilor săi un program special pe a-și menține forma fizică pe perioada în care vor sta izolați în propriile locuințe. Mai mult, Alexa a declarat că nu va permite membrilor echipei să ia în greutate până la meciul  de la Târgu Jiu și îi va amenda în cazul în care kilogramele vor fi peste limită. „Preparatorul fizic le-a dat niște exerciții și a exemplificat, s-a filmat. E foarte important să mențină măcar tonusul, chiar dacă pierdem ca ritm cardiac. Țin foarte mult să se întoarcă în greutate. Astăzi, antrenorul secund va pune pe grup și anumite amenzi, pentru că e important să fie conștienți. Dacă pierzi din ritm, măcar să te întorci în greutate. E foarte important lucrul ăsta”, a spus Dan Alexa.

Fotbalul are de suferit din cauza pandemiei de coronavirus şi lafel şi fotbaliştii care îşi ies din ritmul de competiţie. FRF a oprit toate competiţiile cel puţin până la finalul lunii martie, iar previziunile sunt că această criză mondială o să continue, astfel că nici competiţiile sportive nu vor reîncepe în curând. Cluburile şi-au trimis jucătorii acasă, iar, în acest moment, e dificil de preconizat momentul în care situaţia ca reveni la normal.

Vizualizări: 303

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: