Clubul Minerul Motru a reînviat sportul motrean
Clubul Minerul Motru a renăscut în anul care s-a încheiat, după ce a fost reînfiinţată echipa de fotbal seniori, care a fost deja înscrisă în campionat. Primarul Cosmin Morega s-a declarat mulţumit de activitatea de la club, chiar dacă rezultatele nu au fost spectaculoase.
După cum promisese înainte de a fi ales primar, edilul din Motru, Cosmin Morega, a ajutat sportul de la Motru şi a reînfiinţat echipa locală de fotbal.
La finalul anului, edilul s-a declarat mulțumit de activitatea clubului Minerul Motru şi a apreciat eforturile fotbaliştilor de la echipa locală. „Eu sunt mulţumit de activitatea de la club. Încă de la început le-am spus că nu aştept nici rezultate maxime dar nici minime şi suntem undeva acolo la jumătate. Atâta timp cât nu ai o posibilitate financiară să-i motivezi şi să ai jucători plătiţi în fiecare lună, nu poţi să le ceri nici maxim. Dar e un lucru bun că avem activitate sportivă şi am reuşit să menţinem readucem la viaţă baza sportivă”, a declarat primarul din Motru, care a precizat că acest club sportiv Minerul Motru nu mai are nici o datorie şi e la zi cu plăţile către bugetul de stat, furnizori şi salarii către angajaţi.
„Nu a fost simplu şi uşor dar ne-am implicat şi, împreună, am reuşit. Îmi doresc să văd cât mai multă ambiţie din partea acestor sportivi care nu sunt motivaţi financiar să joace şi vin oamenii de drag să joace. O mare parte lucrează şi activează în alte domenii, sunt şoferi pe tir, poliţişti de frontieră sau circulaţie ori alte activităţi pe care le desfăşoară fiecare şi atunci, e greu să poată să ajungă la antrenamente de fiecare dată şi să te pregăteşti cum ar trebui. Dar eu sunt mulţumit de activitatea acestor sportivi. Şi am avut rezultate bune şi la secţiile de lupte şi box dar şi la echipele de fotbal juniori dar se poate şi mai mult”, a spus primarul.
Pentru noul an 2022, primarul Cosmin Morega speră să obțină finanțare pentru modernizarea stadionului şi a bazei sportive de la Motru.