Ciurel, 11 decembrie: Prime înseamnă insolvenţa CEO! 16 decembrie: Dăm prime!
Directorul general al Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel, a anunţat, prin intermediul presei, că va acorda prime de Crăciun. Decizia a fost surprinzătoare deoarece într-o emisiune la TV Sud, din data de 11 decembrie, directorul general Laurenţiu Ciurel a declarat că acordarea primelor înseamnă intrarea în insolvenţă în februarie 2014. Vânzările bune din ultima perioadă au dus la acordarea de prime, explică administraţia. S-au speriat de proteste, susţin sindicatele. Pentru că primele vor fi acordate, sindicatele din minerit şi energie au anunţat că renunţă la pichetările companiei ce ar fi trebuit să înceapă săptămâna aceasta.
Salariaţii din Oltenia vor primi 750 de lei, iar cei de la Brăila primă de 300 de lei, prin redistribuirea economiei de la fondul de salarii. La Brăila se acordă 400 de lei, dar în mână vor primi 300 de lei pentru că sunt în şomaj tehnic. Minerii şi energeticienii îşi luaseră adio de la prime mai ales că încă de acum o lună li s-a transmis, zilnic, că nu sunt bani. Cert este că ultima săptămână a fost foarte-foarte bună pentru CE Oltenia, ceea ce a permis acordarea primelor, transmite conducerea companiei. Pe de altă parte, Laurenţiu Ciurel a declarat acum câteva zile că CE Oltenia va fi pe minus pe luna decembrie. Este probabil ca şi acest lucru să se fi schimbat după încasarea banilor din vânzările din ultima săptămână.
Ciurel, 11 decembrie: De unde să apară bani peste noapte?
„La ora asta aceasta nu văd cum am putea identifica surse, de unde să apară bani peste noapte încât să putem să dăm aceste prime. Există solicitări, vom avea Directorat“, a mai spus Laurenţiu Ciurel în aceeaşi emisiune de la TV Sud, în 11 decembrie.
Mai mult, vehement, Laurenţiu Ciurel a spus că acordarea primelor ar însemna insolvenţa în februarie 2014 deoarece nu vor fi bani pentru cumpărarea certificatelor C02. „Interesul întreprinderii la această oră este să supravieţuiască, adică să-şi achiziţioneze cantitatea de certificate de CO2 necesară. Asta este prioritatea. Nu avem bani pentru altfel de cheltuieli. În plus, şi pentru această cantitate, achiziţia va trebui împinsă pentru anul viitor pentru că o parte din banii aceştia nu-i mai avem. Dacă e vorba să dau drumul la prime şi în februarie să ne ducem la insolvenţă sau să cumpărăm carbonul şi să supravieţuim aleg a doua variantă. Fără nicio supărare“, a declarat acesta.
CE Oltenia mai are de cumpărat certificate CO2 de câteva zeci de milioane de euro, aferente producţiei din acest an.
16 decembrie: Vânzări record, prime de 750 de lei
Cert este că banii au venit, nu chiar peste noapte, ci în cinci zile, din vânzările de energie. Consumul de energie a crescut, odată cu temperaturile scăzute, iar săptămâna trecută CE Oltenia a avut pentru prima dată 12 grupuri pornite. Directorul CE Oltenia a declarat că în conturile firmei au intrat 80 de milioane de lei pentru vânzările pe platforma Piaţa Zilei Următoare (PZU) şi a fost creată „o disponibilitate financiară foarte bună astfel încât să dăm o primă de 750 de lei“. Tot ieri ar fi trebuit să intre şi banii pe cardurile angajaţilor.
De asemenea, a spus Ciurel, nu se va da nicio zi de concediu fără plată, 31 decembrie va fi zi liberă plătită cu salariu întreg, iar 30 decembrie şomaj tehnic.
Sindicatele, gata să picheteze compania
Vicepreşedintele FNME, Constantin Mitrescu, a declarat ieri că este surprinzătoare decizia administraţiei CE Oltenia de a acorda prime, dar corectă. Mitrescu spune că sindicatele depuseseră deja cereri pentru pichetări şi stabiliseră şi datele protestelor. Liderul sindical a mai declarat că este inadmisibil că administraţia a găsit bani de prime doar după ce a primit ameninţări cu proteste. „Ştiţi că la ultimul protest domnul Ciurel stătea după perdea şi a ieşit ca zmeul după ce au plecat oamenii. Noi le-am spus că dacă nu dau drumul la bani până la ora 14 vom protesta. Salariaţii CE Oltenia au demonstrat încă o dată că sunt performanţi şi că pot livra şi 3000 de MWh dacă şefii se ocupă să vândă“, a declarat acesta.
Prim-vicepreşedintele FNME, Ion Ruşeţ, a declarat că acordarea primelor a fost posibilă deoarece compania a vândut în cinci zile cât a vândut în mai şi iunie. Pe PZU, CE Oltenia a vândut un megawatt chiar şi cu 300 de lei, ori pe OPCOM preţul este de 180 de lei.