Citim împreună la Turceni
Într-o eră a tehnologiei, este bine-venită decizia ministrului Educației ca începând cu anul acesta, România să aibă o zi Națională a Lecturii.
Marți, 15 februarie, programul școlar s-a modificat în așa fel încât, indiferent de disciplină sau nivel de învățământ, să fie organizate activități de lectură.
Cadrele didactice ale Liceului Tehnologic Turceni au recomandat în prealabil elevilor să aducă la școală o carte preferată, iar în intervalul orar indicat de conducerea școlii, au citit fie individual, fie în grupuri de lucru.
Ideal ar fi ca lectura să devină un obicei al copiilor, deprindere ce ia naștere urmând modelele celor din jur. E necesară promovarea și încurajarea cititului, oferind evadarea temporară din lumea tastelor și plutirea către creativitate, înțelepciune, exprimare elevată.