Calculatoare donate unei școli din Gorj

Proiectul Dăm Click pe România al asociației Ateliere Fără Frontiere a donat 2.000 de calculatoare pentru 110 școli din țară. Împreună cu Kaufland România și OMV Petrom, asociația Ateliere Fără Frontiere a sprijinit educația și mediul prin donația de calculatoare recondiționate către 110 școli în perioada august 2021 - ianuarie 2022

În total, peste 20.000 de elevi beneficiază acum de pe urma donației de echipamente recondiționate în atelierul educlick al asociației Ateliere Fără Frontiere, fie că ele că au fost distribuite direct către elevii care nu aveau un calculator acasă sau instalate la școală, în laboratorul de informatică sau în sălile de curs.

O parte dintre calculatoare verzi au ajuns și la elevii de la Școala Gimnazială Nr.1 din Polovragi.

Simona-Valentina Cerdac, profesor de învățământ primar la Școala din Polovragi, spune că cel mai important lucru din acest an școlar este că a putut să-și vadă toți elevii în sălile de clasă, fără întreruperi cauzate de pandemie, așa cum a fost cazul anul trecut.

Calculatoarele donate prin proiectul „Dăm Click pe România” au oferit infrastructura de care această comunitate unită avea nevoie pentru a pune în aplicare educația de calitate pe care cu toții și-o doreau, cu atât mai mult elevii și familiile care își permit cu greu un calculator acasă.

„Am aflat despre proiect de pe facebook. Calculatoarele distribuite de Dăm Click pe România ne-au ajutat sa dotăm un laborator de informatică pentru elevii claselor I-IV. Elevii lucrează cu plăcere în acest cabinet atât în cadrul orelor de curs,cât și în cadrul activităților extracurriculare.Avem în școală elevi care din diverse motive familiare au dificultăți în a termina anii de studiu, dar calculatoarele și internetul sunt cele care le captează atenția și le stimulează interesul pentru activitățile școlare”, ne-a spus Simona-Valentina Cerdac.

Dăm Click pe România este un proiect realizat împreună cu OMV Petrom și Kaufland România ce sprijină cadrele didactice și elevii cu echipamentele digitale pentru a accesa o educație de calitate, pentru a deprinde abilități digitale necesare și pentru a se adapta mai ușor la cerințele și nevoile societății moderne.

În 2021, peste 200 de școli au fost echipate cu aproape 4.000 de calculatoare recondiționate prin Dăm Click pe România. Alte 4.000 de calculatoare urmează să fie donate în 2022, alături de Kaufland România și OMV Petrom.

Vizualizări: 2,142

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: