Cioloș: PSD, o adunare de oameni care au capturat statul
Președintele PLUS, Dacian Cioloș, respinge orice fel de colaborare cu PSD, despre care afirmă că nu este un partid politic, ci „o adunare de oameni cu interese care au capturat statul ca să își atingă obiective personale sau de grup”.
„Din păcate, PSD nu e un partid politic. E o adunare de oameni cu interese care au capturat statul, ca să își atingă obiective personale sau de grup, și pentru asta se folosesc de resursele statului pentru a mitui oameni și fac asta nu doar folosind aceste resurse, dar antamând inclusiv datorii pentru generațiile care vin. Salariile și pensiile plătite și promise acum sunt plătite cu bani de împrumut, pe care o să îi plătească generațiile care vin, cu bani luați foarte scump pe împrumut”, a spus Dacian Cioloș într-un interviu pentru HotNews.
Cioloș a spus că PLUS va pune accent pe înființarea de locuri de muncă. "Dacă vom avea investiții și vom crea locuri de muncă, vom avea și contribuții la bugetul de stat și atunci o să putem reforma educația, sănătatea și politicile de asistență socială. Suntem în situația în care, prin politicile de asistență socială prost orientate, finanțăm oameni cărora nu le oferim oportunități de a găsi un loc de muncă, iar antreprenorii din România caută soluții ca să aducă străini să lucreze", a explicat Dacian Cioloș. (A.M.)