Ciobotărică a decis să vorbească la Tribunal! Pe 21 martie!

Directorul CE Oltenia a decis să facă declarații la următorul termen în procesul „Bani pentru Medințu“, deși până acum s-a prevalat de dreptul la tăcere. La audieri a fost și principalul martor, Radu Cristian, fost președinte al Consiliului de Supraveghere, după luni întregi în care a evitat să apară la proces. La termenul din 21 martie a fost citat ca martor și actualul președinte al Consiliului de Supraveghere, Cornel Bobâlcă.

Cristian Eugen Radu (foto) era aşteptat la instanţă de mai multe termene, până acum fiind de negăsit la adresele cunoscute. În cele din urmă, acesta a ajuns în sala de judecată şi a povestit ce ştia el despre compensaţia ilegală pe care a primit-o fostul director de energie, Aurel Medinţu. De menționat că Radu este cel care l-a înregistrat pe unul dintre inculpații din dosar, Laurențiu Ciobotărică, discuțiile dintre ei fiind probe la dosar, fostul șef al CS-ului asigurându-se astfel că nu va fi el găsit vinovat de banii încasați ilegal de Medințu.

„Pe 22 decembrie 2015 am fost contactat telefonic de președintele Directoratului, Laurențiu Ciobotărică, care mi-a spus că Medințu dorește să plece și că dorește să rezolve cât mai repede problema prin acordarea unui număr de salarii compensatorii. I-am răspuns domnului Ciobotărică că nu sunt de acord întrucât contractul de mandat al domnului Medințu nu prevede plăți compensatorii, iar situația financiară a CEO nu era bună. În plus, el alături de Laurențiu Ciurel, putea fi considerat responsabil pentru situația respectivă. Ciobotărică a spus că va găsi el o soluție. Nu îmi amintesc dacă pe 22 decembrie  sau ulterior am primit pe mail propunerea de încetare a contractului de mandat cu acordarea unei sume compensatorii. Am refuzat documentul și am cerut un document care a stat la baza propunerilor formulate. Am primit apoi convocatorul și ordinea de zi a ședinței și unul din puncte privea încetarea contractului de mandat fără salarii compensatorii”, a susținut Cristian Eugen Radu la instanță.

Fostul șef al CS-ului  a menționat că a aflat despre plățile compensatorii primite de Medințu doar după ce a fost audiat la Poliție. Între timp, chiar Medințu vorbea în presă despre banii pe care îi primise ilegal, dar Cristian Eugen Radu a declarat la instanță că nu știa nici măcar că fostul director avea în paralel cu contractul de mandat și un contract individual de muncă. „Nu știam de contractul de muncă, știam doar de cel de mandat. Dacă era valid contractul individual de muncă se puteau acorda plăți compensatorii, după ce nu mai era valabil cel de mandat. În situația dată puteam anula decizia Directoratului indiferent de sumă pentru că se referea la un membru al Directoratului asupra căruia Consiliul de Supraveghere are putere de revocare”, a mai spus Radu.

 „Lăsaţi martorul să vorbească”

Audierea fostului președinte al Consiliului de Supraveghere a stârnit o polemică aprinsă între judecătorul Gheorghe Constantinescu și reprezentantul DNA la proces. Procurorul Alice Jemboiu a încercat pe parcursul audierii lui Cristian Eugen Radu să îi adreseze acestuia diverse întrebări fără să fi primit acceptul din partea judecătorului. Magistratul Constantinescu, fost procuror, i-a cerut, la un moment dat, pe un ton imperativ, reprezentatei DNA să aștepte să i se dea permisiunea pentru a vorbi sau a adresa întrebări. „De asta este ședință publică, să audiem ambele părți și să punem întrebări. Ce doriți, să consemnăm mot-a-mot declarația de la DNA? Eu am trecut pe unde sunteți dumneavoastră! Lăsați martorul să vorbească și puneți întrebări când vi se dă cuvântul. Treceți în locul meu să conduceți ședința, dacă doriți luați loc aici”, a spus Constantinescu, după acest episod judecătorul putând să conducă ședința fără alte incidente.

 FLORI

La proces, Laurențiu Ciobotărică a declarat că vrea să dea declarații în dosar, la următorul termen din 21 martie. Ciobotărică a oferit, marți, flori tuturor femeilor din sala de judecată.

Galerie foto



Vizualizări: 1,587

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: