Chisim: Îmi vreau viața dinaintea pandemiei înapoi
Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj, și-a făcut vaccinul anti-Covid și a ținut să transmită un mesaj pe pagina de socializare.
"M-am vaccinat pentru că îmi vreau viața dinaintea pandemiei înapoi! M-am vaccinat pentru că sunt responsabil! M-am vaccinat pentru a mă proteja și pentru a-mi proteja apropiații! M-am vaccinat pentru că este singura speranță în stoparea lanțului de infectare! M-am vaccinat pentru că am capul pe umeri și mă informez!", a scris Chisim.
Acesta i-a ironizat pe cei care susțin că prin vaccin ni s-ar putea implanta cipuri. "Culmea: seringa avea ac, nu am nici 5G, nici cipuri n-au bagat în mine, nici apocalipsa n-a venit. Haideți să fim deștepți și să ne informăm", este mesajul purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj.