China construieşte o linie de tren uriașă pentru trenuri subacvatice
China vrea să construiască o linie de tren de aproape 13.000 de kilometri. Aceasta va avea porţiuni terestre dar inedit este faptul că va avea şi porţiuni subacvatice.
China deține în prezent una dintre cele mai extinse și impresionante rețele feroviare de mare viteză de pe Pământ și nu dă semne că se va opri din extinderea ei. Beijingul vrea să treacă dincolo de colțurile îndepărtate ale Chinei și să se conecteze mult mai departe, ajungând inclusiv până în Statele Unite.
Chinezii au în plan să construiască o linie de tren de mare viteză care să se întindă pe 13.000 de kilometri și să traverseze China continentală, apoi prin Siberia, în estul Rusiei, pe sub mare prin strâmtoarea Bering în Alaska, peste vârfurile stâncoase din Yukon, Canada, și în Columbia Britanică, și să ajungă în final în SUA. Odată construită, chinezii ar putea extinde și mai multe rețeaua lor de trenuri de mare viteză, ajungând până în fiecare colț al SUA, a informat descoperă.ro.
Trecerea prin Strâmtoarea Bering va necesita realizarea unui tunel subacvatic de patru ori mai mare decât cel din Canalul Mânecii și o tehnologie la un nivel mult mai ridicat. China a aprobat în 2018 primul tren de mare viteză din lume pe o rută subacvatică. Trenul intern va leaga Ningbo, un oraș port de lângă Shanghai, de Zhoushan, un arhipelag de insule de pe coasta de est. Acoperind 77 de kilometri de cale ferată construită aproape în întregime de la zero, ruta include o porțiune subacvatică de 16,2 kilometri.
Va fi operată de un Maglev, un tren cu levitație magnetică care ajunge la viteze mari. Construcția acestui proiect ambițios este în prezent în plină desfășurare. Deși acest tunel subacvatic este semnificativ mai mic comparativ cu cel din Canalul Mânecii, adăugarea unui tren de mare viteză aduce noi provocări construcției.