Cheile Sohodolului, scanate cu drone după cutremure. Primele concluzii!

Opt drone au scanat, vineri, Cheile Sohodolului. Actiunea a fost demarată de salvamontiștii gorjeni și va dura o lună. Aceștia își doresc să vadă dacă seismele care au avut loc în Gorj și-au lăsat amprenta și în munți. După primul "zbor" al dronelor, au fost semnalate mai multe zone unde stâncile riscă să se desprindă și să se prăbușească pe șosea sau în albia râului. 

Punctul de pornire a misiunii de scanare este zona montană din Runcu, localitate ce a fost, de altfel, epicentrul celui mai puternic seism. Opt drone au scanat zona și au cules date din teren. Imaginile vor fi verificate, iar apoi cei de la Salvamont vor stabili zonele pe care le vor analiza mai îndeaproape.

"Căutăm diferenţe. Aceste tipuri de zboruri ar trebui făcute periodic pentru a înţelege dacă zonele au fost afectate după cutremur şi vedem schimbări ale reliefului.Aceste fotograme sunt transmise către centrul nostru mobil de comandă, unde le procesăm automat. Peste 100 de fotograme în două minute. Dronele pot să zboare la 100 de metri plafon de la decolare. În această zonă, noi suntem deja pe minus. Am făcut măsurători mai devreme şi suntem la minus 400 de metri faţă de plafonul acestor chei, unde sunt acele roci care pot să provoace accidente foarte grave", a spus Ciprian Zamfirescu, voluntar la Salvamont și reprezentant al Vodafone, compania care a sprijinit salvamontiștii în acest proiect. 

Primele concluzii arată că muntele a suferit mici modificări după cutremure. "

Am văzut foarte multe roci care ne-am dat seama că s-au mutat în ultima perioadă, o să le analizăm cu alpiniştii", a spus Sabin Cornoiu, șeful Salvamont.

După ce se vor încheia misiunea în Cheile Sohodolului, salvamontiștii vor muta dronele și în Peștișani, Tismana, Lelești, Stănești și Arcani.

Galerie foto






Vizualizări: 3,133

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: