Zonele aglomerate, în vizorul jandarmilor cu ocazia Sărbătorilor Pascale

Inspectoratul Județean de Jandarmi Gorj anunță măsuri de ordine publică de Paștele Catolic și Floriile Ortodoxe. Ca în fiecare an, oamenii legii se vor afla în zonele cele mai aglomerate ale județului. 

Șefii instituției au transmis că în aceste zile de sărbătoare va fi suplimentat numărul de jandarmi care vor fi prezenți la datorie. 

"În acest week-end, jandarmii gorjeni din structurile de ordine publică și pază și protecție instituțională vor fi planificați în misiuni pentru a acorda sprijin și îndrumare cetățenilor la manifestările religioase prilejuite de sărbătoarea Floriilor şi a sărbătorilor Pascale Catolice, cât și pentru a asigura paza și protecția obiectivelor din responsabilitate. 

Inspectoratul de Jandarmi Județean ,,Tudor Vladimirescu” Gorj a suplimentat numărul de jandarmi planificați în misiuni de ordine publică în județul Gorj pentru a preîntâmpina situațiile care pot afecta siguranța cetățenilor. 

O atenție deosebită este acordată zonelor montane Rânca, Runcu și Tismana, unde jandarmii montani vor interacționa cu turiștii, astfel încât să ne asigurăm că nu vor fi probleme care să afecteze climatul de ordine și liniște publică. 

În mod independent sau împreună cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, vom fi prezenți la bisericile catolice din Târgu-Jiu, Motru și Rovinari, la toate mănăstirile și la unele biserici pe timpul oficierii slujbelor de Florii dar și în zonele aglomerate din mall, piețe, parcuri, etc.", au transmis reprezentanții IJJ Gorj. 

Vizualizări: 258

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: