Cererea de energie pe cărbune, mare până în aprilie

Cărbunele asigură, în continuare, aproape o treime din necesarul de energie la nivelul întregii țări. Ca în fiecare iarnă, Complexul Energetic Oltenia are un rol foarte important pentru siguranța energetică a țării.

Pentru că perioada rece va continua, directorii companiei susțin că această cerere va rămâne la fel de ridicată până în luna aprilie. “În perioada asta este o activitate destul de grea și pentru cariere, și pentru partea de termocentrale, de funcționare a blocurilor din termocentrale. În momentul de față, funcționăm cu trei blocuri la Rovinari, două la Turceni, două în Ișalnița și unul în Craiova. Avem în rezervă celelalte două blocuri de la Turceni și încă o jumătate de bloc la Ișalnița. Oricând pot fi pornite. Ca și stocuri de cărbune, în prima parte, în termocentrale, oricând putem porni întreaga capacitate la o funcționare de câteva zile. Toate carierele funcționează la capacitate maximă. Mai pot să apară mici întreruperi ori în cariere ori în funcționarea unui excavator și atunci ne mai dă peste cap producția, de 2-3.000 de tone de cărbune pe zi, dar revenim a doua zi și eu zic că nu o să avem probleme în acest prim trimestru al anului”, a transmis Gheorghe Dobrițanu, directorul Diviziei Miniere, din cadrul CEO.

Dobrițanu a adăugat că stocurile de cărbune existente în depozite și în cariere sunt suficiente pentru ca activitatea termocentralelor să nu fie pusă în pericol în această perioadă: „Pentru lunile ianuarie și februarie, trebuie să producem aproximativ 2 milioane de tone de cărbune pentru a putea să asigurăm funcționarea termocentralelor. Din aprilie, va fi mai altfel. Ne gândim că nu o să mai fie aceeași solicitare. Nu cred că ar trebui să avem probleme”.

Vizualizări: 1,770

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: