Redacția Pandurul angajează! Trimite CV-ul tău însoțit de răspunsul la întrebarea: De ce ai vrea să lucrezi la Pandurul? la [email protected] până la data de 15 ianuarie 2025.

Căutăm jurnaliști entuziaști, cu dorința de a face diferența. Experiența este un plus, dar dacă ai talent, ne dorim să te cunoaștem chiar dacă ești la început de drum! Vrem să ai abilități excelente de scriere și documentare, ar ajuta să ai capacitatea ori deschiderea de a lucra sub presiunea termenelor limită. Noi îți oferim un mediu de lucru prietenos și creativ, unde ideile tale vor fi valorizate, șansa de a crește profesional, prin acces la traininguri și mentorat de la cei mai buni din domeniu, posibilitatea de a lucra la materiale care au impact real în comunitatea din Târgu Jiu și nu numai și un pachet salarial atractiv, adaptat pe experiența și performanța ta.

 

(închide)

CEO vrea să recupereze banii alocați pentru Pandurii

Complexul Energetic Oltenia intenționează să recupereze aproximativ două milioane de euro de la foștii directori din companie care au aprobat sume de bani ce trebuiau virate către clubul de fotbal Pandurii dar nu au mai ajuns la club. Pandurii s-a plâns mereu că banii de la CEO nu a ajuns la echipă de foarte mulți ani și , ulterior, chiar a câștigat procesul contra companiei la Înalta Curte de Casație și Judstiție, recuperând banii datorați de companie.

Pandurii a intrat în faliment dar înainte de pronunțarea deciziei câștigase, în instanță, sume mari de bani datorate de foștii asociați, printre care și CEO. Conform gds.ro acum este vorba însă de recuperarea unor sume de bani "de la persoane cu funcții de conducere care s-ar fi făcut vinovate de nerecuperarea unor plăți efectuate nelegal". Banii respectivi, alocați către clubul Pandurii, conform statutului asociației și angajamentelor de finanțare, fuseseră prevăzuți în bugetele CEO dar nu au mai ajuns la club, dovadă și faptul că Pandurii a câștigat ulterior procesele cu mai mulți asociați, printre care și CEO.

Conducerea CEO cere acum recuperarea sumelor respective dar și a unor penalități, fără a preciza însă unde au ajuns acele sume de bani: „Aprobarea promovării unei acțiuni în răspundere pentru recuperarea sumei totale de 8.574.039 lei compusă din suma de 6.493.328 lei reprezentând plăți nelegale nerecuperate la care se adaugă suma de 2.080.711 lei, reprezentând dobânda legală renumeratorie și dobânda legală penalizatoare, urmând a se calcula și încasa în continuare daune interese până la achitarea integrală a sumei de 6.493.328 lei”.

Conducerea CEO a anunțat și că va solicita acordul acționarilor pentru promovarea unei acțiuni împotriva persoanelor din conducerea companiei energetice care nu au recuperat sumele respective. „Aprobarea promovării unei acțiuni in răspundere împotriva persoanelor răspunzătoare, in vederea ducerii la îndeplinire a măsurilor dispuse prin actele de control de către Curtea de Conturi și ANAF, conform notei de fundamentare și desemnarea persoanelor care vor exercita acțiunea în justiție împotriva persoanelor menționate anterior”, a anunțat Complexul Energetic Oltenia. Suma totală ce ar trebui recuperată este de peste 6,4 milioane de lei, la care se adaugă o dobândă de peste 2 milioane de lei.

Complexul Energetic Oltenia a fost membru asociat al clubului Pandurii Lignitul Târgu Jiu care a intrat recent în faliment.

Vizualizări: 1,388

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: