Cresc salariile angajaţilor CEO. Promisiunea unui sindicalist
Veşti bune pentru angajaţii Complexului Energetic Oltenia(CEO). Președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia, Jan Popescu, afirmă că niciun salariat nu îşi va pierde locul de muncă în anul 2023.
Jan Popescu promite creşteri salariale şi anunţă că anul 2023 aduce drepturi salariale mai bune decât anul 2022: „Sindicatul Mine Energie Oltenia Federaţia Univers, alături de celelalte federaţii, vor negocia şi vor obţine, an de an, obligatoriu, creşteri salariale mai mari decât anul anterior. Realitatea îmi dă mie dreptate. În anul 2022, câştigurile salariaţilor Complexului Energetic Oltenia au fost bune. Eu spun şi transmit tuturor angajaţilor că anul 2023 va aduce drepturi mai bune decât anul 2022. Am obţinut deja o creştere salarială, începând cu 1 ianuarie 2023, de 450 lei în tarifar, la care se vor adăuga sporurile. V-am spus acest lucru acum 2 luni jumate şi iată că s-a şi întâmplat”, a transmis liderul sindical, într-un interviu la Radio Infinit.
De asemenea, Jan Popescu îi asigură pe angajaţi că nu se va elabora niciun program de restructurare şi că mişcarea sindicală încearcă să găsească o soluţie în ceea ce priveşte condiţiile de pensionare: „Toate contractele colegilor au fost prelungite. Se duc colegii să le semneze. Nu ştim ce ne va rezerva viitorul. Nu ştim ce se va întâmpla. Eu cred că această companie va rezista şi dupa anul 2032. Anul 2023 nu va aduce niciun program de restructurare. Toţi colegii să stea liniştiţi pentru că nu va pleca nimeni din această companie, decât cine îşi doreşte să plece. Întreaga mişcare sindicală este în discuţii cu factorul politic, fiecare pe unde poate. Dorim să găsim această posibilitate de pensionare a colegilor, la vârsta de 52 de ani, cu 30 de ani vechime, dintre care 25 în sistemul energetic.”
În ceea ce priveşte viitorul companiei, creditul solicitat de CEO îl determină pe liderul sindical să fie sigur de situaţia din 2032, când s-a preconizat sfârşitul societăţii: „Este clar că viitorul acestei companii se va duce şi după 2032, pentru că nicio bancă nu dă unei societăţi un împrumut de 200 de milioane de euro, dacă viitorul acelei societăţi nu reiese în cifre că o sa fie pe o perioadă îndelungată”, a adăugat Jan Popescu