CEO: Voucherele de vacanță, împărțite pe 5 luni

Primii veniți, primii serviți, dar în limita a 2.700! Acesta este principiul după care vor fi acordate cardurile ce vor fi alimentate cu bani de vacanță pentru minerii și energeticienii din Complexul Energetic Oltenia. Concediile angajaților din companie vor fi programate pe următoarele cinci luni și tot așa vor fi acordate și voucherele de vacanță. Prima serie va ajunge în această lună.

În jur de 2.700 de carduri vor fi distribuite salariaților Complexului Energetic Oltenia până la finalul acestei luni. Voucherele de vacanță vor fi acordate pe parcursul a cinci luni, după cum au stabilit sindicatele cu administrația companiei.

Ion Rușeț, consilierul managerului CEO, a transmis că s-a făcut deja prima comandă. Primele carduri vor ajunge în această lună, iar următoarea serie, în luna iulie. Ordinea celor care le vor primi se stabilește în funcție de cererile depuse. “Am dat comanda pentru prima cincime de vouchere. Aproximativ 2.700 de salariați, după cum au depus cererile până în data de 14 iunie, vor putea să-și ridice voucherele în ultima săptămână a lunii iunie. Urmează ca, până la jumătatea lunii iulie, să depună din nou cereri, se va face comanda pentru următoare cincime în așa fel încât la finalul lunii iulie, să mai acordăm, am stabilit că vom acorda aceste vouchere pe o perioadă de cinci luni”, a explicat, la Accent TV, Ion Rușeț.

Cardurile vor fi alimentate cu câte 2.080 de lei.

Vizualizări: 4,132

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: