Centura Târgu Jiului, gata în acest an. Şef DRDP Craiova: Săptămânal am să vin să verific!
Stadiul lucrărilor pe varianta ocolitoare au fost verificate din nou de șeful Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova. Bogdan Bratu atenționează că va veni, săptămânal, la Târgu Jiu, pentru a se asigura că drumul va fi finalizat, potrivit proiectului. În această toamnă, centura ocolitoare ar trebui să fie gata. În caz contrar, finanțarea s-ar putea pierde.
În continuare, autoritățile încearcă să găsească soluții pentru zona Amaradia, unde lucrările realizate anul trecut s-au degradat deja, fiind blocate în instanță. „Constructorul va finaliza lucrarea. Acele pagube, tot constructorul le va remedia. Ne-am luat angajamentul că vom debloca toate lucrurile pentru a termina această centură până la sfârșitul anului. Săptămânal am să vin să verific”, a atenționat Bogdan Bratu, directorul DRDP Craiova.
Încă două case, demolate
Alte două case care erau situate pe traseul variantei de ocolire au fost demolate. Este vorba despre două locuințe aflate în zona Romanești. Acolo, lucrările au bătut pasul pe loc pentru că expropriații nu au putut prezenta documente de proprietate. Varianta ocolitoare a municipiului Târgu Jiu trebuie să fie gata până la sfârșitul acestui an. În caz contrar, banii, cele peste 30 de milioane de euro, s-ar putea pierde, iar Primăria Târgu Jiu ar trebui să continue investiția din propria vistierie. Lucru puțin posibil!